Deputatul cu bulan. Como și-a angajat o bombă sexy pe post de consilier

Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau. Acesta este sloganul celebru din opera Alexandru Lăpușneanu, după care se ghidează omul politic Liviu Balint, alias Como.
 
Como nu e iubit de sălăjeni, semn că la alegerile parlamentare abia s-a chinuit să strângă 2.987 de voturi - adică 3,54 la sută. Cu toate acestea, Balint a ajuns deputat prin redistribuirea mandatelor efectuată de calculator. Balint i-a lăsat acasă pe Mirel Taloș (ALDE) și Raul Balota (USR) care au strâns DUBLU numărului de voturi pe care îl are Como.
 
Balint nu s-a remarcat cu nimic special în primi doi ani de mandat, decât cu scandaluri. A trădat partidul de pe listele căruia a fost ales - PMP, trecând la PSD. A votat moțiunea împotriva Guvernului Grindeanu, apoi a făcut cărțile pentru ca nevasta lui să ajungă șefă la Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj - deși aceasta nu îndeplinea condițiile legale. Asta se întâmpla la două luni după ce Liviu se jura cu mâna pe inimă că niciodată nu a negociat postul doamnei sale.
 
Balint s-a mai remarcat și printr-un show de oameni mici la tribuna Parlaemtnului. S-a luat în gură și s-a certat cu liderul PMP, Eugen Tomac.
 
În rest... despre Balint nu sunt multe amintiri, doar ne-a sărit în ochi că și-a angajat o bombă sexy. O atletă suspendată din activitate pentru dopaj.
 
"De mai bine de 6 luni am angajat-o pe Simona Maxim, însă colaborez de mai mult timp cu ea", ne-a declarat Balint.
Noi nu am văzut-o încă pe Simona la treabă, dar sigur, nu noi suntem cei care trebuie să o vedem. Cu toate că din buzunarul nostru pleacă lunar spre plata salariului ei o sumă frumoasă de bani.
 

 
 
 

Comentarii

ion

21.08.2018 12:24

ti-a dictat farcas articolul?

ciuda

21.08.2018 13:25

stiu ca nu veti aproba comentariul da va e ciuda ca Como bombardeaza ceva la care voi doar visati. Felicitari como orice barbat siar dori o asemenea consiliera o campioana pentru Salajeni

Kimero

05.02.2019 23:18

Interested in HARD ROCK? How about Kiss band? The band is on a tour in 2019 all across North America. Click on KISS Concert 2019 San Antonio to know more about KISS concert dates in 2019.

Adauga comentariu