Depășirea neregulamentară în trafic a devenit sport pentru șoferii sălăjeni. Rezultatul: patru accidente soldate cu șapte răniți și sacțiuni de peste 100.000 lei

Depășirea neregulamentară a unui vehicul aflat în trafic este una dintre cauzele generatoare de accidente rutiere grave. În județul Sălaj, în primele patru luni ale acestui an, poliţiştii rutieri au aplicat 178 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 103.240 lei pentru depășiri periculoase, făcute și cu pedala de accelerație apăsată la maximum, transformate în adevărate aventuri pe contrasens care de cele mai multe ori se finalizează cu grave accidente de circulație. Pe fondul depășirilor neregulamentare, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a înregistrat în acest an patru accidente uşoare de circulație, soldate cu şapte răniți.

Nerespectarea prevederilor care reglementează efectuarea în siguranță a manevrelor de depășire atrage după sine sancționarea șoferilor cu 6-8 puncte amendă și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile. Dacă o depășire periculoasă este urmată de un eveniment soldat cu pagube materiale, șoferul este sancționat cu amendă și rămâne fără permis timp de 60 de zile. Pentru fapte penale, permisul este reținut până la soluționarea cauzei.

Pentru efectuarea unei depășiri corecte, IPJ recomandă șoferilor să semnalizeze intenția de a se angaja în depășire și să treacă la acțiune doar după ce s-au asigurat că pot efectua manevra fără pericol. Totodată, conducătorul auto trebuie să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de mașina pe care o depășește și să reintre pe partea dreaptă a drumului, după ce se va asigura că aceasta se poate face fără pericol pentru vehiculul depășit. Șoferul care urmează a fi depășit trebuie să creeze condiții pentru depășire, fiind obligat să păstreze limita de viteză cu care circulă atunci când i se semnalizează că urmează să fie depășit și să se angajeze cât mai aproape de marginea din dreapta drumului.

foto: bzi.ro

Adauga comentariu