Dan Tanko – milionarul bistrițean apropiat de PSD – dă telefoane presei locale crezând că ziarele sunt slugile partidului

Inițiativa pe care urmează să v-o descriu îmi aparține în totalitate. În calitate de patron al rețelei Presa Bună, care cuprinde 16 ziare locale și o televiziune națională, am susținut mereu, am făcut-o și acum câțiva ani pe față, că un ziarist trebuie să-și exprime public intenția de vot, trecând peste faptul că votul are un caracter secret, chiar și trecând peste ideea că un ziarist ar trebui să nu fie partizan.

Suntem cetățeni, în primul rând, înainte de a fi ziariști și avem voie la opinie politică, că vă place sau nu. Inițiativa mea se referea la faptul că acum câteva zile mi-am exprimat clar și transparent pe facebook opțiunea mea de a vota pentru PSD la europarlamentare, susținându-mi ideea cu argumentul că voi vota întotdeauna pentru Carmen Avram, o jurnalistă pe care o respect, dar și pentru Cristian Terheș - o minte briliantă a României.

Pe aceste considerente i-am rugat pe toți redactorii ziarelor pe care le dețin să nu se sfiască, să nu se teamă și să-și publice într-un editorial opțiunea de vot și argumentele care susțin această intenție. Mi se pare un exercițiu extrem de sănătos din punct de vedere editorial și care arată deja că suntem foarte diferiți în cadrul acestei rețele de jurnaliști, precum și faptul că avem argumente și viziuni foarte diferite. Așa e și normal!

La Bistrița, Rian Farcașiu, colegul meu, a publicat un editorial interesant, în care își motivează opțiunea de vot pro PNL și are o perspectivă interesantă și asupra prezenței Doinei Pană pe lista PSD. Felul „spicy” în care Rian a ales să scrie un titlu care să aghețe interesul cititorilor i-a dat ghes „consultantului” din umbră al lui Ovidiu Crețu, adevăratului primar Dan Tanko, care și-a făcut averea în siajul PSD. Dan Tanko mi-a dat un telefon azi și să-și exprime nemulțumirea față de ceea ce a scris Rian. O vreme am stat perplex și l-am ascultat, nu-mi venea să cred că după 30 de ani de la Revoluție oameni inteligenți ca el, și bogați ca el, încă mai au mentalitate de vătafi comuniști și în continuare cred că presa este ceva târfă la dispoziția lor.

Dane, dragă... Tu nu te vei schimba. Deja înaintezi în vârstă, dar îți spun eu ție ceva care să ții minte: cât trăiesc și cât voi mai avea forța în această rețea, libertatea editorială a tuturor jurnaliștilor este GARANTATĂ! Nu de mine, ci de profesionalismul lor, dar și de deschiderea pe care eu o am ca patron față de asemenea demersuri.

Să-ți fie rușine că încerci să faci jocuri de acest gen, de cabană, în condițiile în care chiar și criticat rău de tot, Radu Moldovan nu a îndrăznit o dată în viața lui să mă sune și să se stropșească la mine! Mă bucur că Ovidiu Crețu, al cărui servant, strateg și broker de influență ai fost, o să dispară din Primărie.

Încă de pe acum te asigur că dacă nu va fi Radu Moldovan candidatul la Primărie, voi face campanie împotriva candidatului PSD! Așa, ca să știi de pe acum la ce să te pregătești...

Adauga comentariu