Curtea Constituțională a amânat decizia cu privire la constituționalitatea inițiativei FaraPenali în Funcții Publice. USR Sălaj: ''Suntem încrezători că vom avea o victorie la CCR''

Curtea Constituțională a României trebuia să se pronunțe în 26 martie cu privire la constituționalitatea inițiativei Fără Penali în Funcții Publice, dar a amânat decizia până pe 9 aprilie. Judecătorii CCR au avut la dispoziție 60 de zile să se pronunțe asupra textului propus de inițiativa Fără Penali în Funcții Publice, potrivit căreia persoanele condamnate penal definitiv nu mai pot ocupa o funcție publică până la reabilitare, dar au amânat decizia. USR Sălaj: ''Suntem încrezători că vom avea o victorie la CCR. Inițiativa respectă toate reglementările naționale și internaționale legate de drepturile omului. În multe state din Europa deja există astfel de restricții pentru persoanele condamnate penal, Polonia, Grecia, Danemarca, Islanda, Ucraina, Luxemburg și este posibil ca astfel de inițiative cetățenești să apară și în alte țări din Europa, cum ar fi Italia, Bulgaria sau Ungaria, unde există probleme cu corupția, dacă reușim în România''.

Președintele USR Sălaj, Cristian Viașu a declarat că inițiativa Fără Penali a fost lansată anul trecut în luna martie. A existat un comitet de inițiativă la nivel național din care au făcut parte atât oameni simpli cât și personalități, un comitet din 20 de persoane care și-a propus să parcurgă etapele conform legii, prin care să adune 500.000 de semnături, scopul fiind adăugarea unui paragraf la articolul 37 din Constituția României: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României, cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării". Campania s-a numit simplu, Fără Penali, inițiativă derulată pe parcursul a șase luni, conform termenelor legale. Cristian Viașu: "Cinci luni de zile am strâns semnături în stradă, prin relații, cunoștințe, voluntari, membrii, semnături care au fost depuse la primării pentru atestare. Am ajuns la toate cele 61 de UAT-uri din Sălaj inclusiv acolo unde a existat doar o semnătură". La nivelul județului Sălaj s-au strâns 8.123 de semnături, din care pentru Zalău au fost aprobate 5.000 de semnături. 

La nivel național au fost invalidate în jur de 180.000 de semnături, asta înseamnă că la Parlament au ajuns în jur de 850.000 de semnături care au stat patru luni de zile la secretariatul Camerei din motive neîntemeiate, în loc să fie înaintate către Curtea Constituțională. După pronunțarea CCR, inițiativa va intra în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii și vot în plenul Camerei Deputaților și Senat, urmând ca apoi să se organizeze un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum și vot majoritar.

sursa USR Sălaj

Adauga comentariu