Cum vede TNL Sălaj Referendumul Familie. Daniel Ispas, președinte: ”Acest Referendum este o aiureală”

Președintele TNL Sălaj, Daniel Ispas spune că referendumul familiei este o aiureală, pentru că sunt legi care explică foarte bine familia și căsătoria. De asemenea, șeful tinerilor liberali sălăjeni este de părere că bugetul referendumului este foarte mare și cu acei bani se putea face orice altceva în folosul românilor.

”Din punctul meu de vedere acest referendum este o aiureală. Atât familia, cât și căsătoria sunt explicate foarte bine în Codul Civil și nu văd rostul acestui referendum. Noi nu facem campaniei pentru așa ceva. Fiecare cetățean să decidă ce vrea el să facă. Mai mult bugetul pentru acest referendum este unul foarte mare, daca nu mă înșel peste 40 de milioane de euro. Cred cu tărie că se putea face alte lucruri în folosul românilor, cu aceși bani, Gandiți-vă cum arată spitalele din toată țara, nu mai vorbin de drumuri”, ne-a declarat președintele TNL Sălaj, Daniel Ispas.

Comentarii

Adi

04.10.2018 11:41

Reușita Referendumului va aduce statului român o ECONOMIE de 254 milioane de euro!

Așa-i că nu vă așteptați? Explicația:

Ministerul Educației a aprobat deja în buget suma de 72 de milioane de euro pe 2018 (proiectul este pe 4 ani) reeducării părinților și a profesorilor în spiritul ideologiei transgender (adică fiecare poate să-și aleagă genul).

Dacă referendumul va fi validat (minim 6 milioane de români la urne), vom avea ”bărbat și femeie” în Constituție și proiectul Ministerului nu va mai fi pus în aplicare pentru că ar încălca legea fundamentală a țării. Astfel, statul român va face o economie de 254 milioane de euro (4 ani x 72 milioane de euro = 288 milioane euro minus 34 milioane euro (costul Referendumului) = 254 de milioane de euro ECONOMIE! Încă o dovadă că referendumul este extrem de important și util pentru societatea românească!”

de Cristi Irimia

Adauga comentariu