Cripta familiei Jósika din Surduc, „Biserica iobagilor” din Letca sau casa tradițională din Răstoci sunt câteva dintre obiectivele ce vor fi vizitate în excursia de primăvară

Primăria municipiului Zalău prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică organizează în 11 mai, a doua excursie din cadrul proiectului „Circuitul Anotimpurilor”. Turiștii vor vizita criptei familiei poetului Jósika Miklós din comuna Surduc, construită de poet în memoria tatălui său în 1825, biserica de lemn „Sfânta Maria” din Letca, cunoscută sub denumirea de „biserica iobagilor” care datează din 1665, mănăstirea „Sfânta Maria” din comuna Rus, ctitorită din temelii începând din anul 1997 și care poartă hramul „Izvorul Tămăduirii”, casa tradițională din Răstoci și Stupina Meseșan din Jac cu degustare de produse apicole. 

 

Acțiunea vizează promovarea municipiului Zalău ca punct de plecare pe diferite trasee turistice din județ. Acest circuit este organizat pentru anotimpul primăvara, urmând ca în anotimpurile următoare să fie vizitate zonele cele mai frumoase în perioadele respectivă. Cei interesați se pot înscrie la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, situat în Clădirea Transilvania, Piața Iuliu Maniu nr. 4 – 6, zilnic între orele 9 – 17 până în data de 8 mai. Excursia este organizată pentru un grup de 32 de persoane. Punctul de întâlnire va fi la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, la ora 10.00 se va pleca din Zalău, iar întoarcerea va avea loc la ora 16. Costul excursiei este de 25 lei și acoperă cheltuielile de transport, urmând să fie suportat individual de fiecare turist.

Adauga comentariu