Consiliul Județean vrea să cumpere Castelului Wesselényi din Jibou

Un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al județului Sălaj şi al instituţiilor şi serviciilor publice subordonate Consiliului Judeţean va fi supus votului consilierilor în cadrul ședinței ordinare de miercuri, 28 aprilie. Documentul prevede, printre altele, alocarea sumei necesare în vederea achiziționării Castelului Wesselényi din Jibou.

În cadrul aceleiași ședințe, va fi votat și proiectul de hotărâre privind aprobarea demarării procedurilor administrative pentru cumpărarea imobilului monument istoric. Astfel, va fi desemnată o comisie de negociere a prețului de cumpărare, alcătuită din cinci reprezentanți ai CJ Sălaj, care va analiza oferta depusă, va negocia prețul în baza unui raport de evaluare întocmit de un membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România, apoi va prezenta un raport privind prețul și rezultatul negocierilor în vederea aprobării prin hotărâre a Consiliului Județean Sălaj. Procesul verbal de negociere va fi transmis Consiliului Județean, spre aprobare.

“Reabilitarea și valorificarea turistică a castelului, completată de o reabilitare în paralel a Castelului Béldy, situat în aceeași localitate, ar da posibilitatea creării unor circuite culturale și turistice care să prelungească timpul petrecut de vizitatorii Grădinii Botanice în zonă, astfel fiind create premisele pentru dezvoltarea afacerilor de profil. Pe de altă parte, multiculturalitatea specifică județului Sălaj și zonei Someșului poate fi valorificată prin organizarea unor evenimente culturale și turistice naționale și chiar internaționale, târguri, expoziții, festivaluri, pentru care Castelul Wesselényi reprezintă locul propice”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Considerat cel mai mare ansamblu baroc din Transilvania, Castelul Wesselényi a fost construit în mai multe etape între anii 1778-1810, identificându-se atât cu istoria familie de nobili maghiari Wesselényi, cât și cu evoluția arhitecturii transilvănene (sec. al XVII lea – sec. al XVIII-lea). Nu se cunoaște numele arhitectului inițial și nici al celor care au lucrat ulterior, cu o singură excepție: Franz Wrabetz – în faza finală de amenajare a interioarelor (1796).

Într-un studiu istoric realizat în 2016, în cadrul documentației tehnico-economice pentru reabilitarea Castelului Béldy din Jibou, Castelul Wesselényi este descris ca fiind o construcție “de factură barocă, prin dominantele sale arhitectural-ornamentale ale corpului principal, dar relevând și alte tradiții anterioare”. Se precizează, de asemenea, că “ansamblul rezidențial nobiliar Wesselényi a devenit în posteritate nu numai un martor, reprezentativ și prețios, pentru gustul și aspirația spre artă a unei anumite pături sociale din Ardealul sfârșitului de secol al XVIII-lea, dar, având în vedere și celelalte construcții mai vechi, și imaginea rară a unui ansamblu extins în timp. O eventuală restaurare ar restitui unul din cele mai valoroase monumente istorice și de artă ale țării”.

În prezent, edificiul se află într-o stare avansată de degradare. Pentru restaurarea lui pot fi identificate resurse financiare din fonduri europene, continuând, astfel, exemplele de bună practică realizate în țara noastră, cum ar fi Castelul Károlyi din Carei, Castelul Cantacuzino din Bușteni ori Castelul Haller din județul Mureș.

După achiziție, administrația județeană își propune să restaureze castelul în strânsă legătură cu cadrul natural în care acesta este amplasat. Parcul dendrologic plantat de familia Wesselényi în primii ani ai secolului al XIX-lea a devenit astăzi una dintre cele mai frumoase grădini botanice din țară, un obiectiv turistic de prim rang al județului Sălaj.

 

Adauga comentariu