Consilierul ministrului Bode, ales să candideze pentrul un loc de consilier local la Primaria Sectorului 6 din București

Zălăuanul Alexandru Pencu, consilierul ministerului Lucian Bode, va candida pe listele PNL pentru un post de consilier local al Primărie Sectorului 6 din Bucuresti. Asta după ce ieri, în cadrul ședinței Comitetului de Coordonare al Partidului Național Liberal, Filiala Sector 6, tânărul de 25 ani a privit votul de încredere. 

"De mai bine de 5 ani activez neîncetat în această filială, crescând treptat, ierarhic, începând de la simplu membru al Tineretului Național Liberal Sector 6, la Vicepreședintele acestei organizații, continuând cu Președinția organizației de studenți, pe care încă o dețin, culminând cu un loc in Biroul Politic al Partidului Național Liberal, Filiala Sector 6. Am intrat în partid cu mari aspirații, nu am ars etape, am trecut prin înfrângeri așa cum a fost cazul alegerilor locale sau a celor generale din 2016. Am mers mai departe cu gândul că marii oameni de stat știu să gestiomeze eșecul și asta îi formează și ii pregătește pentru marile batalii politice. Astfel, mi-am asumat rolul de a pune bazele organizației de studenți a filialei noastre, organizație în care atunci când am preluat rolul de președinte interimar cuprindea doar o mână de oameni, iar acum, a devenit cea mai puternică organizație la acest nivel din București, cu peste 70 de membri. Proiectul meu politic și administrativ pentru Sectorul 6 pleaca de la un set de principii și valori care m-au ghidat în cei 5 ani de activitate: corectitudine, moralitate, profesionalism si demnitate. După acești 5 ani, consider că a venit momentul să-mi asum prima mea candidatură politică, în locul în care m-am format, în Sectorul 6 al Municipiului București, pentru funcția de Consilier Local. Prin voi, prin vocile a sute, poate chiar mii de oameni din acest sector, am ajuns să simt că această parte din București este locul în care îmi văd viitorul si în următorii ani. Datorită acestei gândiri și ideilor oamenilor din sector consider că este necesar să mă implic și mai mult, cu toate puterile mele și ale oamenilor care îmi împărtășesc credința pentru a da înapoi Bucureștiului, ceea ce acest oraș mi-a oferit pe plan profesional, personal și politic. Le mulțumesc pentru susținere colegilor mei din organizația de studenți și tineret fără de care nu aș fi reușit și sunt convins că nu-i voi dezamăgi. Fac parte din acea categorie de oameni pe care o funcție nu-i schimba, ci din contra ii responsabilizează. Vă mulțumesc și vouă, cei care ați fost alături de mine atât ca mentori, cât și ca parteneri în proiectul politic pe care ni l-am dorit cu toții. Experiența politică, profesională și administrativă acumulată de-a lungul acestor ani reprezintă structura pe care vreau să (re)construim Sectorul 6, casa noastră. Credeți în mine, contez pe voi!", spune tânărul zălăuan. 


Alexandru Pencu are 25 de ani și de mai multi ani s-a stabilit în Bucuresti unde activează în interiorul PNL. De asemenea, Pencu este din 29 noiembrie 2019, unul dintre consilierii ministrului Transporturilor, Lucian Bode. 

Adauga comentariu