Complicitacii, comentacii şi postacii

Cine limbă lungă are, ia bastoane pe spinare.

Cui mai vrea și mai cere, îi dăm gloanțe cu plăcere. Libertate te iubim, că ca tine nu găsim. V-am mai zis și am să vă mai zic, despre cum devenim complicii marilor încălcări ale legii prin acceptarea situațiilor de “lasă-mă, sa te las”, de “lanțul slăbiciunilor”, că, vorba aceea: “cunosc eu pe cineva și rezolvăm, facem să fie bine“… şi prin găsirea de scuze "bieţilor" politicieni care nu ei fac ceea ce fac (fură, mint cu neruşinare, amăgesc), ci cei din jurul lor. Şi Ceauşescu era nevinovat, "Ea" îl îndemna la rele!

Cum ajungem să nu mai băgăm în seamă micile încălcări ale legii și abuzurile autorităților, mai ales atunci când acestea ne sunt împachetate în ambalajul distracției publice. Cum nu mai gândim logic și moral, tributari fericirii noastre de moment. Cum nu ne tresare conștiința în timp ce ghiogâlțăim mici și gâlgâim halbe de bere prin Centrul oraselor și nu ne punem elementara întrebare: “măi, oare cei care trăiesc aici, unde zbierăm noi și muzica e dată la maxim, aşa cum ne place, cum de rezistă?”

Grohăitul mațelor astupă vocea conștiinței!

Complicitățile noastre încep de la o parcare aiurea, de la un traversat pe roșu, “că nu trece nici o mașină”, de la un banal sărit peste un rând...

Și ajungem să discutăm încă o problemă în ceea ce privește comunicarea, cea dintre noi, cea în care avem tendința de a arunca vina pe victimă – “şi-a căutat-o”, “o fi zis ceva, o fi înjurat”, nu pe făptuitor. Iar politicienii sunt cei mai "scuzaţi" de faptele lor de către Armata personală de Martori şi Mărturisitori ai Activităţii lor pe Pământ.

Acei politicieni care, prin intermediul diviziilor de adulatori și postaci, au inventat violul online. Că numai așa știu ei să comunice, prin non-comunicare sau cu haita de postaci azvârlită pe capul celor care-i critică.

Există “bully” (hărțuire) pe rețelele virtuale, există haite întregi de anonimi azvârliți să-și exhibe ura şi neîmplinirile personale pe site-urile ziarelor, pe paginile de socializare șamd. Cenzura prin înjurătură, sau deturnarea discuţiei în altă parte decât o duce materialul.

În argoul internetului un “troll” este o persoană ascunsă în spatele unor conturi false (ce par reale), care îşi face un obicei pasional din a posta şi comenta în spaţiul virtual, total aiurea faţă de subiectul în discuţie, pentru a stârni iritare şi certuri. Trolul posteaza atacuri gratuite la persoană, comentarii maliţioase, inflamatoare, voit jignitoare, de regulă fără legătură cu subiectul, menite a distrage atenţia sau de a provoca răspunsuri emoţionale.

Trolul face ceea ce face fie din obsesie, fie din refulare, fie că este plătit să fie un profesionist al comunicării negative şi al dezinformării. Trolingul este folosit pentru campanii negative de comunicare, pentru contracararea sau bagatelizarea unor opinii sau informaţii, pentru dezinformare.

Partidele din România au, de ani buni, adevărate ferme de astfel de troli – şoşonarii partidelor, plătiţi special pentru asta.

De aceea, Facebook nu mai este de multă vreme o rețea de socializare, ci un joc de strategie gen „Triburile” – cei care l-au jucat, au să înțeleagă despre ce anume vorbesc. Vorbesc despre “duşmanul” care trebuie să dispară din reţea. Şi atunci se merge cu “haita” peste el.

Pe lângă cei care fac troling “pro bono” (postacii), că se plictisesc, sau că fac parte din categoria de asistați mintal care au impresia că ziariştii există pentru a plimba osanale prin dosul politicienilor, există reţele întregi de şoşonari ai partidelor politice puşi să troleze reţelele şi să impună “politica partidului”.

Iar când nu pot cu trolatul, vin cu raportatul. Că nu se mai lipesc afişe, politicienii români și-au pus haitele de postaci să se transforme în raportaci. Ei nu mai trolează postările incomode, le raportează – și boţii lui “Gheobălsberg” cenzurează. Un program de computer le suplinește lipsa de inteligență.

Diversitatea de opinie se oprește la poarta propriei lor diversități.

Şi, gata!

Adauga comentariu