Cel mai mare muzeu în aer liber din Sălaj va fi inaugurat pe 8 septembrie

Cel mai mare muzeu în aer liber din Sălaj va fi inaugurat pe 8 septembrie în comuna Cizer. Ani la rând, acest muzeu a fost în subordinea Muzeului Județean Sălaj și a stat mult timp în paragină. Din anul 2016 a fost trecut în administrarea primăriei Cizer. Primarul comunei Ioan Pătcaș a accesat fonduri europene și într-un final a reușit să reabiliteze Casa lui Horea și mai multe gospodării țărănești cu însemnătate istorică. 

”Am reușit într-un final să ducem la bun sfârșit lucrările de reabilitare a acestui muzeu. Mă bucur că această casă memorială a putut fi reabilitată și sper că prin acest proiect să atragem cât mai mulți turiști la noi în comună”, a declarat primarul din Cizer, Ioan Pătcaș.

Muzeul din Cizer va fi deschis oficial în 8 septembrie când comuna condusă de Ioan Pătcaș va fi în sărbătoare - va ave loc Hramul Bisericii ;i Fiii satului. De asemenea va avea loc și un spectacol pe cinste, iar pe scena din Cizer vor urca numeroși artiști de muzică populară. 

Adauga comentariu