Ce a spus primarul din Șimleu, Septimiu Țurcas, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Primarul din Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș a reacționat printr-o postare pe Facebook, după ce a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a foat acuzat de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Țurcaș spune că a rămas uimit de decizia instanței și a anunțat că respecta hotărârea oricare ar fi ea. Mai mult decât atât, edilul își va înainta demisia în secunda următoare în cazul unei decizii nefavorabile. 

"În această postare nu voi comenta deciziile instanței de judecată, mai ales că sentința în dosarul meu nu este una definitivă. Însă nu pot să îmi ascund uimirea față de această decizie, motivarea sentinței nefiindu-mi cunoscută deocamdată. Totuși, subliniez că voi respecta hotărârea instanței, oricare ar fi ea în cele din urmă.

Vă asigur că sunt un om responsabil, nu mă simt deloc vinovat, astfel că nu am dubii că la finalul acestui proces va fi dovedită nevinovăția mea. În caz contrar, nu voi da ocazia nimănui să mă demită, ci îmi voi pune demisia pe masă în secunda următoare. Spun asta cu toată responsabilitatea și dragostea față de cetățenii orașului pe care îl respect atât de mult, iar cei care mă cunosc știu că îmi respect cuvântul. Părinții mei m-au pregătit sa fiu in primul rând om, nu primar, și sunt convins că așa voi rămâne mereu.

Cei care nu înțeleg ce se întâmplă sau, mai grav, nu vor să înțeleagă, trebuie să afle că în toate funcțiile cu caracter decizional, implicit cea de primar, ești expus unor astfel de evenimente, astfel că de-a lungul celor 4 mandate la conducerea Primăriei Șimleu Silvaniei mi s-au adus multe acuzații neadevărate și dureroase pentru mine, pentru familia mea. Însă, de fiecare dată când s-a ajuns în justiție, mi-am dovedit nevinovăția. Sunt convins ca o voi face si de această dată, chiar și în fața unor forme fără fond din urmă cu 11-12 ani.

Am observat că “ judecătorii” de pe anumite grupuri de socializare m-au condamnat deja definitiv. Le transmit că este prematur să jubileze. Să lăsăm legea să își spună cuvântul până la capăt.

Pe șimleuanii onești, cu care am împărțit până astăzi succesele sau momentele mai puțin plăcute din activitatea mea de primar, îi rog să îmi acorde posibilitatea de a mă apară cu decență și demnitate până la final, drept pe care îl are orice cetățean al acestei țări.

Vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea și susținerea dumneavoastră!", este reacția lui Țurcaș la aflarea veștii că a foat condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. 

Adauga comentariu