Câți bani învârt cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Sălaj?

Cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Sălaj sau cu alte cuvinte, afaceriștii cu cea mai mare notorietate sunt Dumitru Blaga - ce deține Mobila Simex - Vasile Pădurean - proprietarul Universal - Radu Istrate, proprietarul lanțului Brilliant - Dumitru Ardelean, proprietarul Drum Construct - Mirel Chiș, patronul de la Inserco - și Lia Stanca.
 
Sigur, sunt mulți alți oameni de afaceri de succes din județ care stau într-un colț de umbră și nu se expun publicului larg, însă despre ei vom vorbi cu altă ocazie.
 
1. Dumitru Blaga
 
Fostul patron al televiziunii Regio TV Transilvania, apropiat al PDL, deține Simex SA. Blaga are mai multe firme pe care le administrează, pe unele din umbră, pentru că și-a trecut fetele ca administrator. Astăzi amintim doar de Simex SA, firmă ce are o cifră de afaceri de 24 milioane lei, 247 de angajați, dar are 12 milioane de lei datorii și un profit, adică bani în mână, de doar 712.200 lei. Blaga administrează și Romicro și Microstar.
 
2. Vasile Pădurean
 
Patronul unui ziar local, Vasile Pădurean se laudă că este cel mai mare angajator român din Zalău - conform presei locale. Acesta deține firmele Manager, Universal (fabrica de mezeluri) și Universal CO (pe numele căreia figurează fabrica de lenjerie Uniconf).
Firma Manager are 11 angajați, 2 milioane lei cifra de afaceri, 12 milioane lei datorii și 817.000 lei profit.
Universal are 69 de angajați, 13 milioane cifră de afaceri, 7 milioane lei datorii și un profit de MINUS 436.000 lei.
Firma Universal CO este cea mai bănoasă afacere pe care o are Pădurean. Societatea are 227 de angajați, 24 de milioane de lei cifră de afaceri, 13 milioane de lei datorii și 3 milioane de lei cifră de afaceri.
 
3. Radu Istrate
 
Radu Istrate deține pe firma Total AS lanțul de restuarante și hoteluri - Brilliant Plaza. Cunoscutul om de afaceri care deține și funcția de președinte la HC Zalău mai este administrator și al firmei Primavera.
Firma Total AS are o cifră de afaceri de 45 de milioane de lei, un profit de 2,8 milioane de lei, 19 milioane lei datorii și 160 de angajați, în timp ce firma Primavera are cifre mult mai mici - 720.000 lei cifră afaceri, 20.000 lei profit, 391.000 lei datorii și doar 2 angajați.
 
4. Dumitru Ardelean
 
Cercetat într-un spectaculos dosar de corupție cu nume importante din justiție, învățământ și din lumea afaceriștilor, Dumitru Ardelean "stă bine cu banii". Drum Construct are 60 de milioane de lei cifră de afaceri, dar are un profit de doar 0,6 milioane lei. Drum Construct are datorii de 36 de milioane de lei și 189 de angajați. Ardelean mai deține firmele Transilvania Pig Cooperativa Agricola (împreună cu mai mulți asociați) și Euroconstruct.
Transilvania Pig Cooperativa Agricolă are 46 de milioane de lei cifră de afaceri și un profit de doar 147.000 de lei. Firma are doar un angajat. Euroconstruct are 3,6 milioane de lei cifră de afaceri, 37.000 lei profit, 1,9 milioane lei datorii și 36 angajați.
 
5. Mirel Chiș
 
Abonat la contracte cu Primăria Zalău, Mirel Chiș deține oficial firmele Inserco, Eco Beton, Romano Austriaco Agrotech și Inserco Logistic. Cum firma lui - Inserco - este în insolvență, contractele frumoase cu statul le câștigă firma Drum Inserv, care lucrează pe șantier tot cu utilajele Inserco (despre această poveste vom scrie în curând). Până atunci amintim că Inserco are 4 milioane lei cifră de afaceri, 20 de milioane de lei profit (!), 14 milioane de lei datorii și 96 de angajați. Celelalte firme sunt... ca și cum nu ar fi. La valoarea lui Mirel Chiș nu credem că cei 0 lei profit de pe firma Inserco Logistic poate să-i schimbe viața. Nici măcar profitul cu minus de la Eco Beton nu îl prea poate afecta pe Mirel.
 
6. Lia Stanca
 
Cireașa de pe tort. Lia Stanca are.... firme fără număr. Ne e prea greu să le numărăm. Dar totuși, ne-am chinuit puțin. Fosta soție a generalului Stanca are 14 firme, 7 active, 7 îngropate. Majoritatea firmelor merg pe zero și pe minus, iar celelalte pe datorii. Singura firmă care mai mișcă ceva este Izomat. Firma are un profit de 3,9 milioane de lei profit, dar și datorii de 3,8 milioane lei. Vidalis și Primarom Exim au împreună datorii de 67 milioane de lei. Nici Băile Boghiș, deținute alături de Elena Udrea nu prea merg. Au 14 milioane de lei datorii și un profit pe minus.
 
*datele sunt pentru anul 2017, ultimul an financiar încheiat.

Adauga comentariu