Nici până în ziua de azi, redacția Sălăjeanul nu i-a informat pe sălăjeni despre problemele patronilor. Între timp, Vasile și Daniela COȚA au fost și arestați preventiv

În 11 mai 2020, procurorii sălăjeni au descins la redacția Sălăjenul și în mai multe locații care au legatură cu Vasile și Daniela COȚA și au efectuat percheziții într-un dosar în care cei doi soți, conducători ai clubului Volei Municipal Zalău, și-ar fi însușit peste 640.000 de euro de la bugetul local al Municipiului Zalău și din conturile clubului Volei Municipal Zalău. 

Între timp, soții COȚA au fost arestați preventiv în 22 mai 2020 și eliberați mai apoi de Curtea de Apel Cluj, care i-a plasat în arest la domiciliu. 

La aproape o lună de când au început problemele pentru patronii de la Sălăjeanul, angajații de acolo nu au ”suflat” o vorbă pentru a informa sălăjenii despre acest dosar în care familia COȚA și-ar fi însușit peste 3.100.000 lei (peste 640.000 de euro) de la bugetul local al Municipiului Zalău și din conturile clubului Volei Municipal Zalău. Cei doi, în calitate de reprezentanți de drept și de fapt ai Volei Club Municipal Zalău, în perioada 2017-2020, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi obținut pe nedrept peste 1.200.000 lei din bugetul local al Municipiului Zalău, cu tiltu de finanțări nerambursabile, prin prezentarea de documente false sau inexacte. Mai mult, prin întocmirea a 228  de înscrisuri care atestau în mod nereal remiterea unor sume de bani către jucători sau antrenori, în aceeași perioadă de timp, inculpații și-ar fi însușit din conturile clubului peste 1.900.000 lei. 

Jurnaliștii sunt preocupați de amenzile date de poliști, de scumpirea apei și de trenurile soarelui 2020 și omit în continuare acest dosar în care sunt implicați Vasile și Daniela COȚA. 

 

Adauga comentariu