CĂ TOT ÎI VA FI APROAPE EXPIRAT MANDATUL DE EUROPARLAMENTAR şi e cu credibilitatea la pământ, Rareş Bogdan anunţă că va demisiona în 2023 şi se va face ministru

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, anunță că va renunța la mandatul de europarlamentar și va intra în Guvernul României. Acest lucru se va întâmpla în a doua rotație, în mai 2023, când premier va fi președintele PSD, Marcel Ciolacu.

"În 2023, în 25 mai, se va face o rotație la nivel de premieri și la nivel de miniștri. I-am spus domnului Ciolacu, la negocieri, următoarele: pentru că am văzut comportamentul dvs. în aceste zile, vă spun de acum, nu voi pleca de acum, că am niște proiecte de încheiat, dar pe data de 25 mai 2023 veți fi cu mine în guvern, domnule Ciolacu, veți fi cu mine la masă din partea PNL”, a declarat Rareș Bogdan la Digi24.

Europarlamentarul nu a dorit să precizeze ce minister vizează.

"Pe un portofoliu pe care nu vi-l dezvălui acum, dar voi veni în guvern tocmai pentru a mă asigura că aroganțele nu au ce să caute. De-a lungul timpului am văzut mulți lideri PSD, poate la rândul lor de bună credință, dar care au eșuat în aroganțe. Eu cred că nu are ce să caute orgoliul și aroganța într-o coaliție. Cred că trebuie să învățăm de la nemți, de la israelieni, de la italieni, de la belgieni și de la olandezi, cred că trebuie să punem interesul național al acestei țări înainte de orice aroganță. Noi nu vrem să umilim pe nimeni”, a mai declarat Rareș Bogdan.

Nu ştim dacă să râdem sau să-i plângem de milă că pasărea mălai visează, dar asta e aroganţă: să anunţi că vii să te faci ministru şi să o faci ca şi cum te-ai sacrifica de la un an de frecat menta la Bruxelles

Întrebat dacă își va da demisia din Parlamentul European, Rareș Bogdan a confirmat, adăugând că alături de el vor veni în guvern alți doi europarlamentari.

„Peste un an și jumătate îmi voi întrerupe mandatul de europarlamentar, voi veni în Guvernul României, să mă asigur că domnul Ciolacu va face ceea ce trebuie și va respecta programul de guvernare. Voi fi un garant liberal că domnul Ciolacu va face ce trebuie în guvern. Și nu doar eu, vor mai veni alți doi colegi”, a mai declarat Rareș Bogdan.

PSD și PNL au stabilit că vor roti premierul în cei 3 ani care au mai rămas până la alegerile generale. Potrivit înțelegerii, până la 1 iunie 2023 Nicolae Ciucă (PNL) ar trebui să demisioneze pentru a se instala Guvernul condus de Marcel Ciolacu (PSD). Odată cu funcția de prim-ministru, cele două partide vor face rocada și la Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor, dar și la Secretariatul General al Guvernului.

Adauga comentariu