Avocatul zălăuan, Bogdan Ilea, numit secretar de stat la Ministerul Justiției. ”Îmi voi aduce aportul la îmbunătățirea sistemului judiciar, sperând într-o mai bună funcționare a acestuia”

Avocatul Bogdan Ilea, decan al Baroului Sălaj, a fost numit secretar de stat în Ministerul Justiției, prin Decizia Primului Ministru nr.156/25.02.2021. Pe durata exercitării demnității publice, atribuțiile de decan al Baroului Sălaj vor fi preluate de prodecan sau de un consilier desemnat de Consiliu. 

”Mă onorează numirea în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Justitiei. Experiența de 16 ani în avocatură mă face să cunosc destul de bine sistemul judiciar, astfel încât să am o imagine asupra funcționalitățlor și disfuncționalitătțlor acestuia. Justiția trebuie să fie în primul rând un serviciu public, și calitatea acestui serviciu se măsoară prin satisfacția celor care beneficiază de acest serviciu. Din această perspectivă, prin prisma atribuțiilor care îmi vor fi conferite, îmi voi aduce aportul la îmbunătățirea sistemului judiciar, sperând într-o mai bună funcționare a acestuia”, declarat pentru Ziarul de Sălaj, Bogdan Ilea.

Bogdan Ilea este unul dintrei cei mai apreciați avocați din Sălaj. Este membru important în PNl Sălaj și apropiat al ministrului de Interne, Lucian Bode. La ultimele alegeri parlamentare de anul trecut, Bogdan Ilea a candidat pentru un loc în Senatul României a strâns aproape 20 de mii de voturi. La distribuire a ratat intrarea în Parlamentul României. 

Bogdan Ilea este avocat din anul 2005, iar în anul 2015, la doar 33 de ani, a fost ales decan al Baroului Sălaj, fiind cel mai tânăr decan din țară.

 

Adauga comentariu