Atenție, soferi! Când avem obligația să echipăm autoturismele cu anvelope de iarnă

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină cont de condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum și să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor de trafic. În condiţiile producerii unor fenomene meteo ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere, polițiștii sălăjeni recomandă atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, șoferii trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei ori a ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen, pentru a reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. 

Politiștii sălăjeni recomandă șoferilor sa curețe farurile şi blocurile de semnalizare şi folosească corespunzător instalaţia de ventilaţie-climatizare. De asemenea, să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Politiștii sălăjeni recomandă conducătorilor auto sa nu consumei alcool, să nu conducă dacă se simt obosiţi și să evite să vorbească la telefonul mobil în timp ce conduc maşina, dacă nu au ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”. 

Polițiștii recomandă pietonilor să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Adauga comentariu