ANCHETĂ: Mina de la Sărmășag, frica de ADEVĂR. Cea mai mare exploatare din Nord-Vestul României, furată bucată cu bucată

Motivul oficial al închiderii Minei de la Sărmășag, cea mai mare din Nord-Vestul României, este simplu: s-au epuizat zăcămintele de cărbune, iar activitatea nu este rentabilă. Motivul real este încă un mister. Oamenii se tem de adevăr, cei mai mulți dintre mineri fug din fața reporterilor, iar cei mai curajoși spun simplu: "a fost un interes, s-a furat tot ce era de furat".

Realitatea din teren ne confirmă spusele minerilor. S-a furat mult și a furat cine a putut. S-a luat tot fierul vechi, toate instalațiile de cupru din clădiri și tot ce mai era de valoare. Acum au rămas doar câteva ziduri de beton în care stau ascunse documente vechi, care nu mai au nicio relevanță, pentru că băieții destepți au avut grijă ca documentele imporante să nu mai fie în văzul curioșilor. Și totuși...cărbune este atât de mult. 

Frica de adevăr

Echipa Ziarul de Sălaj a fost prezentă astăzi la Sărmășag pentru a discuta cu mineri, cu autoritățile locale și cu cei care cunosc fragmente din adevăr. Totuși, la Sărmășag se întâmplă un fenomen STRANIU: oamenii fug de adevăr, celor mai mulți le este frică să vorbească.

Am dat peste Aurel Tout, fost miner care cunoaște bine istoria Minei. A muncit vreme de 22 de ani la Exploatarea Minieră Sărmășag. Fostul miner susține că aici s-au făcut multe șmecherii, iar capul lor a fost Ioan Iancău, directorul minei în perioada 1994 - 2005.

"Am avut de toate aici. Vagabonții au închis mina și au vândut fierul pe nimic. Iancău a fost directorul pe vremea căruia s-au făcut șmecheriile. Mina nu e a nimănui acum. S-a stricat tot. S-a vândut tot ce s-a putut vinde. Și-au vândut ei între ei și s-a furat. Ne-am îngrozit de ce a fost aici", spune fostul miner.   

Am mai găsit în sat doar doi mineri care au vrut să vorbească. Însă nici aceștia nu au spus prea multe, ci doar au descris vremurile apuse. În rest, peste mineri domnește frica. E o frică care îi face să tresară atunci când un reporter îi întreabă despre ce s-a întâmplat cu mina. În realitate, e frica de adevăr. Totuși, printre dinți, șoptit, pentru a nu mai auzi și altcineva, minerii spun sincer "s-a furat ce era de furat". 

Abandonată în ruină și totuși...

Clădirile minei au rămas abandonate în ruină. Și totuși, la Sărmășag există atât de mult cărbune încât poate asigura lignit pentru o sută de ani. În anii `90 s-a descoperit un zăcământ nou pe un deal între Sărmășag și Chieșd. S-a betonat tot drumul până acolo, s-a introdus electricitate, a fost realizată gura de acces în subteran și au fost create toate condițiile ca minerii să coboare la muncă. Nu s-a mai întâmplat asta. Explicația? Toată lumea dă din umeri. Cert e că la Puțu Vaca, așa cum se numește zona, există un zăcământ imens, peretele de cărbune având 8 metri, iar galeria subterană coboară până la 80 de metri. Puțul Vaca, pregătit pentru exploatare, nu a fost niciodată deschis minerilor. Ba mai mult, peste gura de acces s-a turnat o placă imensă de beton. 

Puțul Vaca

În clădiri bântuie fantomele și...un angajat al Consiliului Județean Sălaj.

Oficial se dorește amenajarea unui centru de pregătire al cadrelor ISU, neoficial se negociază o tranzacție către o firmă din Galați

Cea mai importantă clădire a minei este cea care adăpostea birourile. Clădirea a fost scoasă la licitație în anul 2009 și cumpărată de către Consiliul Județean Sălaj. Este singura clădire care poate fi pusă în valoare.

Consiliul Județean Sălaj a cumpărat clădirea, așa cum reda presa vremii, pentru a realiza un centru social. Recent s-a vehiculat și că zona ar putea fi transformată într-un loc de antrenament pentru cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Acestea sunt datele oficiale.

Neoficial? Consiliul Județean Sălaj vrea să vândă clădirea unei firme din Galați. Am aflat acest aspect de la paznicul clădirii, angajat al firmei de pază a Consiliului Județean Sălaj. Paznicul ne-a mărturisit că recent s-a deplasat la fața locului o echipă formată din reprezentanți ai instituției ce conduce județul și o firmă din Galați.

Clădirea ce urmează a fi vândută sau...transformată în centru de pregătire ISU

Cine a provocat dezastrul?

Dezastrul a fost provocat de un singur factor: management foarte slab. De aceeași părere este și Alexandru Vegh, fost senator, actual subprefect al județului Sălaj. Vegh nu a vrut să spună lucrurilor pe nume, însă a lăsat de înțeles clar că la Mina Sărmășag se poate vorbi de un management defectuos. Echipa Ziarul de Sălaj a încercat să i-a legătura și cu Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, însă acesta nu a fost de găsit.

Primarul comunei Sărmășag, Dombi Attila, a susținut și el că unele clădiri ale minei sunt proprietate a Consiliului Județean Sălaj și a altor firme care au avut de luat bani de la Mina Sărmășag.

Cum s-a ajuns la această situație? Mina Sărmășag era activă pe firma SC Sălajul SA Sărmășag și aparținea direct de Societatea Națională a Cărbunelui SA Ploiești. Ultimul administrator, conform datelor preluat de Ziarul de Sălaj este...Grigoriu Pădurean, o personalitate foarte discretă din județ, care totuși, a vrut să devină în 2016 consilier local. Pădurean a fost și cel care a pus bazele partidului PSRO în județ - partid condus atunci de Mircea Geoană.

SC Sălajul SA Sărmășag este astăzi în faliment. Societatea avea 111.866 de acțiuni în valoare de 11.186.600 de lei, conform Statutului emis în 28 iulie 2005 de către Guvernul României și publicat în Monitorul Oficial numărul 770 din 24 august 2005. 

Conform documentului, la înființare, SC Sălajul SA Sărmășag avea ca puncte de lucru Cariera Bobota, sectorul subteran IP și microcariera Carastelec. Toate au fost însă închise, iar firma purtată prin instanțe cu datorii uriașe. 

"La ora actuală o parte din clădiri le deține Consiliul Județean Sălaj, iar celelalte aparțin de alte firme care au creditat societatea, iar în așa mod și-au recuperat banii", susține Dombi Attila, primarul Sărmășagului.

Probleme peste probleme. În 1997 au căzut minerii, din 2005 a căzut mina

Să ne întoarcem însă în trecut. Ne oprim la anul 1997 când a început marea concediere. Din cei 4.200 de mineri care lucrau în minele din Sălaj, au mai rămas foarte puțini. Au început apoi să cadă minele. A căzut Lupoaia, apoi Brusturi, apoi Teștioara și Chieșd. Iar în 2005 a început să cadă Sărmășag. Ce s-a întâmplat însă în 2005? În acel an, ajunsă în pragul falimentului, exploatarea minieră de la Sărmășag a fost desființată printr-o decizie a SNC Ploiești, și apoi reînființată o nouă societate Sălajul Sărmășag - societate pe care o aminteam mai sus. 

Motivul oficial pentru închiderea exploatării a fost EPUIZAREA ZĂCĂMINTELOR DE CĂRBUNE! De această decizie de închidere a sectorului minier de la Sărmășag vorbea inclusiv ministrul Economiei, de la acea vreme, Codruț Sereș, conform HotNews. Și tot în 2005 a mai apărut un scandal cu Mina Sărmășag în centrul atenției. Un contract cu o altă firmă. Codruț Sereș, ministru pe atunci, considera contractul unul deficitar pentru societatea care extrăgea lignit. Sereș susținea că societatea minieră vindea cărbune la un preț scăzut, iar firma care achiziționa materia primă, vindea mai departe celor de la CET Oradea pe un preț mult mai frumos. 

Cărbunele ajungea la București, Iași, Oradea sau Zalău. Minerii aveau cartier unde a fost prezent și Florin Piersic

Județul Sălaj stă pe un imens zăcământ de cărbune. Producția de la Sărmășag era atât de mare încât regimul comunist a decis construirea unei linii de cale ferată care să treacă prin Sărmășag doar pentru a putea livra cărbunele spre Iași, Oradea sau Zalău. Numărul celor care munceau în subteran a ajuns în anii comunismului la aproape 5.000 de mineri. 

Mina de la Sărmășag este cunoscută din anul 1902, când un anume Janoska Joszef, care locuia în zona Bobota și deținea mult teren agricol era proprietarul unei mine din care se extrăgea lignit. În anul 1948 exploatarea minieră era deținută de un francez și un austriac, însă a fost naționalizată și trecută în administrarea Trustului Minier Ardealul din Oradea. Până în 1976 cărbunele de la Sărmășag ajungea la centralele termice din Oradea, Satu Mare, Cluj și București, cât și în străinătate. În 76 Trustul Ardealul s-a desființat, iar locul lui a fost luat de Inteprinderea Minieră Sălaj. 

Inteprinderea Minieră Sălaj s-a aflat până în 1986 sub administrarea Combinatului Minier din Valea Jiului și sub coordonarea Ministerului Minelor, Petrolului și Geologiei, iar apoi s-a înființat Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești. 

În anii `50 a început și construirea unui cartier de blocuri pentru mineri, dar și a unui stadion. Minerii aveau o echipă de Liga a III-a - Minerul Sărmășag, dar și un cămin cultural imens, unde era prezent ani la rând inclusiv maestrul Florin Piersic, după cum mărturisesc minerii pe care i-am întâlnit astăzi la Sărmășag. 

Locul în care Florin Piersic se întâlnea cu minerii din Sărmășag

Și totuși... de ce această frică de adevăr? 

 

 


 

Adauga comentariu