Amplă acțiune a poliţiştilor Biroului de Ordine Publică, investigaţii criminale şi cei de la Secţia 1

Aproape 350 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti în timpul unor acţiuni în sistem integrat, desfăşurate timp de şapte zile.

Potrivit IPJ Salaj, în perioada 27 august-2 septembrie 2021, poliţiştii Biroului Ordine Publică, împreună cu colegii lor de la Biroul de Investigaţii Criminale şi cei de la  Secţia 1 Poliţie Rurală Zalău, au acţionat în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională, precum şi identificarea şi tragerea la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale.

Au fost aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 210 la regimul circulaţiei rutiere, 112 la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, nouă la OUG 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, patru la Legea 55/2020, o sancţiune la OUG 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, iar diferenţa au făcut obiectul altor abateri.

De asemenea, au fost soluţionate 21 de dosare penale, 16 stări conflictuale au fost aplanate, fiind constatate şi patru infracţiuni.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost reţinute patru permise de conducere, iar pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau fără poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, au fost retrase, până la remedierea cauzelor, cinci certificate de înmatriculare.

Adauga comentariu