Amplă acțiune a Poliției din Jibou

La data de 02 iulie a.c., Secția 3 Poliție Rurală Jibou a desfășurat o amplă acțiune, vizând, în principal, prevenirea și combaterea distrugerilor de culturi agricole și a pășunatului neautorizat.

În cadrul acțiunii au fost angrenate mai multe efective ale secției, un specialist criminalist, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, jandarmi, un reprezentant al Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (ANARZ Sălaj), un medic veterinar din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj, specialiști din cadrul Registrului Auto Român- Filiala Sălaj, dar și reprezentanți ai administrației publice locale din comuna Surduc.

Pe raza comunei Surduc a avut loc o activitate de identificare a cailor lasați nesupravegheați și care circulă liberi pe terenurile agricole aparținând cetățenilor comunei.

Astfel, au fost identificate 15 cabaline lăsate libere și nesupravegheate pe una dintre pășunile comunei, 11 dintre acestea au fost prinse și verifcate. Toate aveau microcip, însă 6 dintre acestea nu aveau documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare.

S-au efectuat verificări la domiciliile a patru cetățeni ai comunei Surduc.

 La prima locație au fost identificate 10 cabaline,  pentru 9 dintre acestea proprietarul nu aveau documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare, iar un exemplar nu era microcipat.

La a doua locație, a fost identificată o cabalină care nu avea microcip și nici documente prevăzute de lege, iar la o altă locație, trei cabaline pentru care proprietarii nu aveau documentele prevăzute de legislația în domeniu.

De asemenea, polițiștii împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român au acționat pentru verificarea sării tehnice a autovehiculelor pe Drumul Național 1H de pe raza comunei Surduc.

Pe lângă caracterul preventiv și informativ pe care l-a avut acțiunea, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.436 lei.

Sancțiunile aplicate au fost la diferite acte normative, respectiv: HG nr.984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravețiilor la normele sanitere veterinare și pentru siguranța alimentelor = 5; Legea nr.205/2004 privind protecția animalelor = 3;

OUG nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români = 8; Legea nr.61/ 1991 (republicată), pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice = 9 și la OUG nr. 195/2002 (republicată), privind circulația pe drumurile publice = 13.

De asemenea, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare.

Tot în cadrul acțiunii, 7 persoane suspectate de comiterea unor fapte penale au fost amprentate și introduse în aplicația NBIS (sistemul de identificare și recunoaștere facială) și au fost identificați autorii într-un dosar penal.

Adauga comentariu