Al doilea cadru didactic de la Școala “Mihai Eminescu”, infectat cu CORONAVIRUS. S-a închis corpul A pentru 14 zile

Corpul de clădire A de la Mihai Eminescu se va închide, iar cursurile vor fi suspendate pentru 14 zile. Mai mult decât atât, la această oră sunt două cazuri de coronavirus în interiorul școli, potrivit unei înștiințări trimise de conducerea unității de învățământ părinților elevilor. 

Tot în acest context, profesorii de religie, engleză și educatie fizică nu vor intra în corpul B, ci își vor desfășura orele online sau vor recupera după un program stabilit.

"În contextul pandemiei SARS- CoV-2, având în vedere faptul că în unitatea noastră doi profesori au fost confirmați pozitiv, a avut loc, în regim online, o întrunire extraordinară a Consiliului de Administrație. În urma discuției cu directorul DSP Sălaj și respectând prevederile Ordinului comun nr 5.487-1.494/2020, membrii CA hotărăsc în unanimitate suspendarea cursurilor la clasele din corpul de clădire A, pe o perioadă de 14 zile (23 septembrie- 06 octombrie). Activitatea la aceste clase se va desfășura online și, întrucât s-au respectat normele în vigoare, nu se impune izolarea la domiciliu a elevilor și a cadrelor didactice.
Profesori de religie, engleză,ed fizică nu vor intra în corpul B. Își desfășoara orele online sau vor recupera după un program stabilit", eate înștiințarea conducerii trimisă părinților elevilor. 

Adauga comentariu