Acuzații dure la adresa parlamentarilor Iuliu Nosa, Liviu Balint, Seres Denes. Vicepreședinte PNL Sălaj, Paul Maghiu: V-ați bătut joc de sălăjeni și de românii cinstiți în Săptămâna Mare. Să vă intre bine-n cap. În democrație, hoții stau la pușcărie!!!

Camera Deputaţilor a votat astăzi modificările aduse de coaliţia PSD-ALDE Codului penal şi Codului de procedură penală. Întrucât coaliţia PSD-ALDE nu mai deține majoritate la Camera Deputaţilor s-a bazat pe voturile UDMR şi ale minorităţilor naţionale. Astfel, codul de procedură penală a fost adoptat cu 16 voturi peste limita majorităţii, iar UDMR şi minorităţile naţonale au înclinat decisiv balanţa în favoarea coaliţiei PSD-ALDE. Printre votanții acestor modificări aduse Codului Penal se numără și parlamentarii sălăjeni Iuliu Nosa, Liviu Balint si Seres Denes.

Vicepreședintele PNL Sălaj, Paul Maghiu a declarat că prin acest vot, Iuliu Nosa, Liviu Balint si Seres Denes și-au bătut joc de români, tocmai în Săptămâna Patimilor. Paul Maghiu spune că sunt lipsiți de bunul simț politic prin modificările pe care le-au votat și că PNL va ataca la Curtea Constituțională mizeriile legislative propuse de adepții lui Dragnea.

"Parlamentarii Iuliu Nosa, Liviu Balint si Seres Denes și-au bătut joc de sălăjeni și de românii cinstiți în Săptămâna Mare. PSD-ALDE și UDMR au dat azi o palmă statului de drept și bunului simț politic prin modificarea abuzivă și sfidătoare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Prin votul lor, cei doi PSD-iști români, alături de un “PSD – ist de la secția maghiară” – căci în asta s-au transformat unii UDMR-iști au fost modificate prevederi legale importante. 1. Se reduc termenele de prescripție a răspunderii penale, sunt favorizate persoane influente inculpate pentru fapte de corupție dar și infractori periculoși. 2. Emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative au fost exceptate de la infracțiunea de favorizare a infractorului astfel că se pot da OUG în favoarea infractorilor. Dragnea a mai primit o gură de oxigen, dar războiul nostru cu protectorii și favorizatorii infractorilor va continua. PNL va ataca la Curtea Constituțională mizeriile legislative propuse de adepții lui Dragnea, iar românii îi vor pedepsi prin votul la europarlamentare și la referendum. Cea mai relevantă moțiune o va reprezenta votul din 26 mai. Să vă intre bine-n cap- În democrație, hoții stau la pușcărie!!! Vine momentul decontului – tic-tac, tic-tac....", a declarat Paul Maghiu.

Unul dintre articolele modificate în Codul Penal vizează termenele de prescripţie a răspunderii penale care scade de la 10 la 8 ani când infracţiunea săvârşită prevede pedeapsa cu închisoarea de cel puţin 10 ani, dar nu mai mult de 20 de ani. De asemenea, termenul de prescripţie scade de la 8 la 6 ani, când infracţiunea săvârşită prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 5 ani, dar nu mai mare de 10 ani. Mai mult, termenul de prescripţie specială nu mai este de dublul prescripţiei normale, ci doar de o dată şi jumătate.

foto: USR Sălaj

Adauga comentariu