Activitatea târgurilor de animale din Sălaj suspendată pe termen nedeterminat. DSVSA și IPJ verifică permanent în trafic mișcarea porcinelor vii, a cărnii și produselor din carne destinate consumului propriu

Toate târgurile de animale de pe raza judeţului Sălaj au activitatea suspendată pe termen nedeterminat, datorită evoluției pestei porcine africane. În scopul prevenirii răspândirii bolii, personalul de specialitate din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Salaj desfășoară în permanență cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, controale cu caracter nediscriminatoriu în trafic, pentru verificarea atât a mijloacelor de transport a porcinelor vii și a cărnii destinate comercilizării în unități specializate, dar și a mijloacelor auto proprietate personală, în vederea verificării mișcării porcinelor vii, respectiv a cărnii și produselor din carne destinate consumului propriu și care au fost obținute de la porci vii proveniți din exploatații non-profesionale situate în zonele aflate sub restricții, ca urmare a evoluției unor focare de pestă porcină africană.

În data de 10 aprilie a fost stabilit diagnosticul de Pestă porcină africană la trei porci dintr-o exploatație din localitatea Doh, comuna Măieriște care nu au prezentat simptome clinice de boală, dar la examenul serologic a fost confirmat diagnosticul. De asemenea au fost diagnosticate doua cazuri noi de Pestă porcină africană la misțreti. Comitetul local de combatere a bolilor a stabilit măsurile ce se impun şi menţine restricţia prin care este interzisă comercializarea, înstrăinarea sau miscarea sub orice forma a porcilor vii, a cărnii si produselor din carne de porc provenite din zonele de restricţie ca urmare a evoluţiei virusului PPA, potrivit reprezentanților Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic. DSVSA Sălaj solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia acesteia. DSVSA Sălaj va informa periodic publicul din județ, cu privire la evoluția PPA și a măsurilor care trebuie respectate pentru a limita efectele bolii și a preveni răspândirea virusului.

newspascani.com

Adauga comentariu