90% dintre cerșetorii din Zalău sunt apți de muncă. Pentru combaterea fenomenului va fi încheiat un parteneriat public – privat la nivelul municipiului

Astăzi a fost făcut primul pas înspre parteneriatul public – privat pentru combaterea fenomenului cerșetoriei în Zalău. Primăria municipiului Zalău a găzduit întâlnirea reprezentanților instituției cu reprezentanții Poliției Zalău, Inspectoratului de Jandarmi, Poliției Locale, reprezentanții cultelor religioase- Episcopia Sălajului, Biserica Reformată și Biserica Catolică, dar și cu reprezentanții magazinelor Unicarm, Profi Rom Food, Kaufland România, Penny Market și Europan. 

Pentru diminuarea acest fenomen, instituțiile abilitate vor supraveghea și acționa în spațiul public, iar bisericile și magazinele se pot implica prin acțiuni de prevenție și informare a cetățenilor asupra consecințelor menținerii acestei atitudini față de cerșetori și pot îndemna zălăuanii să-și manifeste compasiunea pentru persoanele care chiar au nevoie de ajutor. S-a constatat că 90% dintre cerșetori sunt apți de muncă, dar faptul că primesc bani degeaba îi determină să-nu își caute un loc de muncă, ci să cerșească în magazine sau în afara lor, la ușa bisericilor, insistând, agasând sau chiar agresând trecătorii. O acțiune comună, concertată, a instituțiilor abilitate și a societății civile, făcută în mod constant va genera rezultate semnificative și va duce la descurajarea cerșetoriei, astfel încât fenomenul să se stingă de la sine, spun reprezentanții Primăriei.

Având în vedere că se apropie sărbătorile pascale, fenomenul cerșetoriei este în creștere și se concentrează în special în perimetrul magazinelor mari, a bisericilor și pe cele mai circulate drumuri din oraș. Întrucât zălăuanii le oferă bani sau bunuri, probabil de cele mai multe ori să scape de ei, cerșetorii devin insistenți și chiar agresivi, mulți dintre ei ajungând să fure și să tâlhărească.

foto: national.ro

Adauga comentariu