10 adolescenți de bani gata din Zalău s-au dus cu DROGURI în tabăra religioasă de la Taize, Franța. Printre ei, băiatul deputatului Lucian Bode. Detalii incredibile în exclusivitate

Un grup de adolescenți din Zalău, majoritatea copii de bani gata, cu vârste între 14 și 18 ani au fost plecați din 16 august până săptămâna trecută într-o tabără religioasă în Taize. Copiii au fost însoțiți de preotul Ioan Coste de la parohia ortodoxă "Sfântul Ștefan" Brădet, dar și de soția acestuia și de alți adulți. Adolescenții, în loc să meargă să petreacă zile de neuitat și să învețe despre Dumnezeu, au mers în tabără cu droguri. Printre copii s-a aflat și băiatul deputatului Lucian Bode - Ștefan, în vârstă de doar 15 ani, proaspăt boboc. 

Drogurile au fost cumpărate din Italia și trecute ilegal în Franța

O persoană care a participat la tabără și care a dorit să-și păstreze anonimatul ne-a mărturisit toată întâmplarea. Un grup de copii au pus mână de la mână, i-au dat unui băiat major bani și au cumpărat din Italia cannabis pe care l-au trecut ilegal în Franța și l-au consumat. Ghinionul lor a fost că s-au agitat foarte mult după ce au consumat cannabisul și astfel au fost descoperiți de supraveghetorii din tabără. Un adolescent de 18 ani a luat întreaga vină asupra lui. Printre cei care au consumat droguri s-a numărat și băiatul deputatului Lucian Bode, așa cum susține sursa noastră care a participat la tabără. 

Mărturie din tabăra Taize despre droguri

"Am pornit în 16 august o sută de persoane, foarte mulți tineri. Prima oprire a fost în Lido în Italia, unde un grup de mai mulți tineri și-au cumărat droguri, respectiv cannabis dintr-un weed shopp de unde ai voie să cumperi pentru că era legal și aveai voie să cumperi doar dacă ai peste 18 ani. Ștefan Bode, fiul deputatului, a trimis pe altcineva să-i cumpere fiindcă era minor. A ajuns în tabără în Taize. Într-o seară tot grupul ală a vrut să consume și a ieșit afară din comunitate. Când s-au întors au venit cu boxa portabilă pornită și au atras atenția celor care erau responsabili pentru liniște. Au fost verificați în bagaje, prinși cu marfa. Părintele Coste a aflat de lucru ăsta, a fost tras la răspundere, dar un tip de 18 ani de acolo și-a luat vina asupra lui. Marfa care a rămas a fost aruncată . Toată lumea din tabără știa că Ștefan a fumat. Inclusiv părintele. Toată lumea din Zalău știe de pățanie. Au fost peste 10 tineri", spune sursa noastră. 

Preotul Coste nu vrea să vorbească fără aprobare de la Împărăție

Preotul Ioan Coste nu a vrut să discute despre acest eveniment susținând că are nevoie de aprobare de la Episcopie pentru a da declarații. În schimb am vorbit cu soția acestuia. Doamna Coste a recunoscut în prima fază că a avut o problemă cu un grup de tineri pe care îi supraveghea și că preotul l-a sunat pe deputatul Lucian Bode pentru a-i spune despre situație. Ulterior, la un alt telefon, soția preotului Coste a negat și a susținut că Ștefan Bode era doar neascultător și că nu s-a pus problema ca el să consume droguri. Mai mult, doamna Coste ne-a rugat să scriem un articol pozitiv, pentru că nu e bine să scoatem în evidență lucrurile negative.

Bode vrea să-i lăsăm familia în pace

L-am contactat și pe deputatul Lucian Bode pentru a ne oferi un punct de vedere. I-am spus să aleagă între a ne mărturisi ce s-a petrecut acolo și a da un semnal clar împotriva drogurilor sau de a contrazice declarațiile celorlalți participanți. Bode a ales a doua variantă.

"Domnule, in excursia depre care vorbiti au fost 108 salajeni . Copilul meu a plecat cu procura notariala, la fel ca si ceilalti copii.  Adulții carora le-am încredințat copilul nu mi-ai relatat nici în timpul excursiei, nici la sosire, despre nici un fel de incident în care să fi fost implicat copilul meu. Dacă faceți astfel de acuzații la adresa copilului meu, va avertizez că vă voi solicita să le probati. PS: Eu sunt o persoană publică și răspund oricând în fața opiniei publice pt toate acțiunile mele. Vă mai rog o singură dată: lăsați-mi familia în pace!", ne-a spus deputatul. 

Băiatul lui Bode în tabără alături de gașca sa

 

Tabăra se organizează la mănăstirea Taize și are ca scop educarea tinerilor în spirit creștin

De peste 10 ani preotul Coste merge alături de un grup de tineri din Zalău într-o excursie prin Europa care are ca finalitate tabăra de la mănăstirea Taize din Franța. 

Într-un interviu pentru Formula-As, preotul Coste susținea că la manastirea Taize se organizeaza anual o tabara "a tinerilor crestini din toata lumea. Vin 5000-6000 de tineri pe saptamana, toata vara. Sunt impartiti pe grupuri, citesc din Scriptura, discuta, se cunosc, petrec mult timp impreuna, e ceva folositor pentru toti. La varsta asta, liceenii nu mai vor sa mearga in vacanta cu parintii, ci singuri, dar singuri nu-i lasa ai lor, ca se tem; e o varsta foarte pacatoasa, si se pot intampla lucruri pe care apoi sa le regrete. In aceasta excursie, copiii sunt impreuna cu cei de varsta lor, dar sunt totusi supravegheati. In plus, invata lucruri frumoase", spunea Coste despre tabără în interviu. 

PS 1:  Înregistrarea video este făcuta cu blur pentru a proteja identitarea sursei, lucru pe care jurnaliștii au voie să îl facă. Cu toate acestea, sursa își menține declarația dată și o va face și în fața instanței, dacă domnul Bode se simte lezat.

PS 2: Desi nimeni nu il nominalizase pana la ora 16, deputatul Bode a ales sa clampaneasca intr-un ziar pe un articol platit. Il asiguram pe domnul Bode ca numai el si alti papagali platesc presa locala, pe noi nimeni nu ne plateste. In loc sa vitupereze balarii, mai bine si-ar vedea de educatia copilului sau rebel. Cum e aia, domnu’ Bode, sa iti trimiti copilul in tabara religioasa cu “bani de buzunar” 2000 de euro?

 

Comentarii

Hateru

04.09.2018 16:52

Creca dacă se găsea alcool acolo nu era nimic ..;)) foarte bine ați făcut trebuia sa ii da-ti și la preot din bong poate își revenea la realitate si nu mai fura atata . Mai bine fumați cannabis de cât sa beti ca prosti .

Adauga comentariu