VIDEOREPORTAJ. O poveste TRISTĂ de Crăciun: Marius, copilul minune din Jibou al cărui destin a fost mult prea DUREROS (campanie umanitară)

(vezi video la finalul textului)

Moș Crăciun ne-a dăruit siguranța zilei de mâine; avem ce pune pe masă, avem cu ce împodobi bradul, ne putem bucura împreună cu cei dragi de tăiatul porcului, de cinsitirea unui pahar de vin sau de bucatele pe alese puse în Ajunul Crăciunului pe masa de Sărbătoare.

Noi putem să le spunem celor mici să-i scrie lui Moș Crăciun ce să le aducă, pentru că vor avea surprize sub bradul de Crăciun. Marius însă nu se poate bucura de acestea. Copilul, în inocența lui, ne-a spus nouă să-i transmitem Moșului că și-ar dori o sanie de Crăciun să poată să-și invite prietenii pe derdeluș. E singura lui dorință, pentru că încă nu realziează cât de crunt e destinul uneori. 

Iar Nea Ionel din Cuceu, cel care are grijă de Marius ca de o comoară, oftează atunci când se gândește că visul lui de sărbători ar fi o baie în casă. Nu mare, doar cât să nu mai fie nveoită soția sa care se deplasează anevoie cu un cadru de metal să iasă în fundul grădinii, acolo unde două placaje țin locul unei toalete decente. Nu știe însă dacă va reuși, pentru că tot venitul familiei însumează maxim 600 de lei pe lună. Face însă totul. Pune mâna pe orice trebuie și chiar dacă nimeni nu vrea să-l angajeze, pentru că suferă de un handicap la brațul drept Nea Ionel tot mai merge cu ziua pe unde apucă la muncă, să mai facă de-un ban, să-și poată îndeplini visul. Pentru că la ei Moșul e doar ceva abstract, Crăciunul e în fiecare zi, atunci când se pot duce la somn împăcați cu gândul că a mai trecut una, o zi în care au avut ce pune pe masă. 

Acesta este rezumatul vieții familiei Raț din Cuceu. O familie trecută prin multe greutăți, peste care au trecut doar cum ei au știut. Au trei copii, doi sunt mari și și-au urmat drumul în viață. Îl mai au acasă, într-o odaie mică, încălzită de o sobă, cu pereții scrijeliți de timp și de intemperii, cu geamuri pe lângă care intră frigul, pe Marius, băiețelul minune. Marius este clasa a III-a la Liceul Tehnologic "Octavian Goga" din Jibou și tot timpul din puținul lui a dat și altora. Copilul, la cei 9 ani ai săi stăpânește deja matematica. Rezolvă din minte exerciții complexe, ba mai mult, a învățat unele exerciții și din clasele mai mari. A fost și la concursuri, unde a primit doar medalii de aur și de argint. Are doar foarte bine în catalog, și chiar dacă atunci când ajunge acasă își vede mama cu probleme grave la picioare și îl vede pe tata că e sleit de puteri, nu se descurajează și încearcă să fie cel mai bun. Pentru că Marius știe că atunci când va fi mare, cartea o să-l ajute să le ofere o viață bună celor care l-au îngrijit cu atâta dragoste și i-au oferit totul, chiar dacă totul pentru ei înseamnă 600 de lei pe lună. 

Echipa Ziarul de Sălaj l-a vizitat pe Marius și l-a rugat să-i spună Moșului ce își dorește pentru că noi știm că în Sălaj sunt oameni cu suflet mare, iar anul acesta Moș Crăciun nu îi va aduce doar o sanie, ci îi va aduce speranța și bucuria zilei de mâine. Noi știm că împreună cu dumneavoastră, cei cu sufletul mare, vom putea să-l sprijinim pe Marius. 

Cei care vor să dea o mână de ajutor sunt așteptați să ne scrie pe oricare din conturile noastre de facebook, să ne trimită un mesaj pe ziaruldesalaj@gmail.com sau să ne viziteze la redacție de luni până  vineri între orele 10 și 16 pe strada 22 Decembrie 1989 numărul 21/A lângă Biserica Baptistă Maghiară. 

Adauga comentariu