VIDEO. Imagini de GROAZĂ în trenul Jibou - Mangalia. Cum au fost umiliți de CFR mai mulți elevi din Satu Mare

Peste 150 de elevi din Satu Mare care au participat la o tabără în Costinești au fost pur și simplu umiliți de cei de la CFR Călători. Elevii au făcut deplasarea la Costinești cu trenul Satu Mare - Jibou - Mangalia, tren utilizat de mii de sălăjeni care merg în concediu la mare. 

Întregul eveniment despre cum au fost pur și simplu umiliți acești elevi a fost redat pe larg de cei de la PresaSM.ro. 

Cu câteva luni înainte de plecarea în tabără a celor 150 de elevi, organizatorii au primit asigurări din partea CFR că aceștia vor călători până pe litoral în vagoane tip cușetă. Totui, cu câteva zile înainte de plecare, CFR s-a răzgândit și a precizat că nu va mai putea asigura toate vagoanele cușetă necesare. Unii au avut noroc, alții urmau să stea 20 de ore pe scaun.

În lipsa unor condiții decente, fiind obligați să stea în scaun peste o jumătate de zi, obosiți, elevii s-au întins pe holuri. Din câte se pare însă, elevii au fost certați de controlori că și-au permis să se întindă pe jos pentru a se odihni. 

Părinții au reclamat și că, odată oprit în apropiere de Capitală, copii au fost ridicați de pe locuri de alți pasageri care, spun aceștia, ar fi avut locuri rezervate tocmai pe cele ocupate de copii.

Să mulțumim celor de la CFR Călători!

Sursa foto - video și informații: PresaSM.ro 

Adauga comentariu