Vă miră că toţi impostorii se luptă să obţină „autorizare” prin fals? Păi, "Sistemul" nu te întreabă dacă TE PRICEPI la ceva. "Sistemul" te întreabă dacă AI FOST AUTORIZAT

Am să încerc să vă explic câte ceva despre munca de jurnalist şi în ce relaţie suntem cu subiecții materialelor de presă. Dincolo de alegaţiile că, dacă e scris „de bine”, avem un „material plătit”; dacă e scris „de rău”, desigur: „nu a vrut să plătească”. Între aceste două „repere” se zbat înţelegerea şi respectul comentacilor faţă de o meserie la care, în final, cu toţii apelează, după ce au „epuizat” tot ce era de epuizat în relaţia lor cu instituţiile statului. „Sunteţi ultima mea speranţă” – asta aud fix de la cel care, cu o zi înainte, mă tăvălea în sos de limbă şi-mi aducea dovezi despre aservirea mea ca jurnalist pentru banii pe care-i primesc ca salariu. Nu mă miră nimic într-o Românie distrusă moral, unde bișnițarii au ajuns oameni de afaceri, iar borfașii funcţionari publici superiori şi politicieni: cu toții confundă angajarea cu angajamentul. Ca o paranteză necesară, angajamentul profesional, nu este similar cu cel pe care l-au luat mulți: fie în fața vechii Securități, fie în fața celor mai noi.

Este drept că, cu ajutorul Primului Voiajor al Ţării, ce tocmai s-a aranjat de un al doilea mandat de 5 ani de concedii şi vacanţe, Serviciul Român de Informaţii va primi cu 10,8% în plus de la buget, respectiv 2,67 miliarde lei. În fond, avem trei spioni la suta de cetăţeni şi „sponsorii” lui Iohannis merită să fie şi ei sponsorizaţi. Cât despre populaţie, ea tace şi înghite – doar poate să moară în deplină securitate în această Românie deturnată de la normalitate.

„Normalitate” este doar lipsa noastră de educaţie ca popor învățat cu bâta și pupatul ghiulului stăpânului care ne hrănește: la noi nu a ajuns încă vestea că Dumnezeu ne-a dat liber arbitru, noi ne trăim doar viaţa de „iude” pentru cei treizeci de arginţi. Asta dă şi măsura respectului opinacilor faţă de muncă în general. De ce? Din fals şi uz de fals încă de pe băncile şcolii, din falsul şi uzul de fals din care este croit sistemul. Sistemul nu te întreabă dacă TE PRICEPI la ceva. Sistemul te întreabă dacă AI FOST AUTORIZAT. Aşa că de ce să ne mirăm că toţi impostorii se luptă să obţină „autorizare” prin fals şi uz de fals? Doar cererea creează ofertă şi o piaţă a imposturii pentru hârtii false? Că azi, procurorii DIICOT au descins în 76 de locaţii ale Fabricii de Diplome, impropriu numite „Universitatea Spiru Haret”, din cauză că există suspiciuni (doar suspiciuni? Hahahaha!) că prorectorul instituției alături de alți angajați au facilitat promovarea frauduloasă a examenelor și obținerea diplomelor de licență pentru sute de studenți? Şi... numai „spiruharet” a născut impostori vii? Şi cu complicitatea de trei decenii a cui? Că, în finalul oricărui subiect de presă cu și despre bani, se va ajunge să se vadă ieșind de sub muntele de mizerie (dezvăluit, descris) codiţa slugilor politice a noii securităţi. Orice jurnalist care îşi va face meseria până la capăt şi va trece peste ştirea în sine, va da peste lăcomia și prostia unui politician și a sponsorilor săi. Politica se face pe bani – nu există tată, sau mamă, numai vamă: vămuirea banului public.

Ştiţi ce mă deranjează cel mai mult în politica din România? Zgomotul de fond şi lipsa de agendă. Lipseşte o strategie coerentă privind viitorul României. Destinul României nu este numai destinul individual al fiecărui om în parte, ceea ce se aplică acum, ci, asumat, destinul comun pe termen mai lung decât blidul de supă zilnic sau de a doua zi. Fiecare schimbare politică vine să pună în aplicare interesele celor care sponsorizează clasa politică. Lipsa de transparenţă a intereselor economice din spatele politicienilor deranjează – şi deranjează deoarece politicienii vin la putere ca şi cum ar fi învins în război şi ar fi ocupat România şi ştiu că au la dispoziţie cel mult 4 ani să o prăduiască, să-şi returneze datoriile şi să rămână cu ceva la teşcherea. Şi-atunci consideră funcţiile publice şi bugetul drept pradă de război. Și viața pe bani publici, viață privată.

Şi, după ce se publică un material, ştiţi ce mă enervează cel mai mult? Lipsa de onestitate în reacţie, lipsa de onestitate în atitudine, lipsa de onestitate în comunicare a tuturor celor care ajung subiecte de presă. Modul în care-și caută cu toții justificări pentru a ne „explica” „onestitatea” ticăloșeniei personale. Și cum își bagă familia ca scut, cerșind mila publică în numele unei presupuse suferințe a acesteia, atunci când sunt demascați ca borfași. Avem parte de aceeași tânguială penibilă atât din partea unora care zic că fură „de foame, bos”, cât și de la cei care fură milioane și desfac legea în interesul lor. Borfașul este borfaș, indiferent de câtă șoală se laudă că are.

Numai cu excese se trăiește în România. Ajung luptători anti-comuniști, luptători cu merite deosebite, monarhiști, miniștri, oameni de afaceri prosperi, modele de reușită în viață șamd, toți hidoșii Patriei, toate damele de consumaţie, toți cei care nici de boschetari nu s-ar califica într-o societate meritocrată.

Şi, gata!

Adauga comentariu