Un tronson din DJ 108 F între localitățile Sărmășag-Chieșd a intrat în reabilitare. Lucrările depășesc 4,3 milioane de lei

Un tronson din DJ 108 F a intrat în reabilitare în cadrul programului de reparații și întreținere drumuri județene 2019. Este vorba de aproximativ 10 km din drumul județean DJ 108 F pe porțiunea Sărmășag-Chieșd care va beneficia de lucrări care constau în realizarea unui covor bituminos, în cadrul programului anual de reparații și întreținere drumuri județene gestionat și finanțat de Consiliul județean.

Lucrările au demarat în această lună și vor fi finalizate cel mai târziu la începtul lunii septembrie 2019, după ce pe parcursul anului trecut, lucrările de reparații și întreținere au presupus întreținerea acestuia cu lianți hidraulici. Cu o valoare de peste 4.368.000 lei, finanțată de la bugetul județului, lucrarea odată finalizată va contribui direct la acces rutier îmbunătățit pentru cei peste 8.500 de locuitori ai comunelor traversate de traseul drumului județean, precum și la conectivitatea acestora cu arterele rutiere de importanță regională: E 81 Cluj – Satu Mare – frontieră, respectiv DJ 196 Benesat –limită cu județul Satu-Mare. Intervenția la drumul respectiv va facilita și derularea activităților agricole, zootehnice și de comerț, predominante în zonă.

video CJ Sălaj

Adauga comentariu