Un bărbat de 28 de ani a fugit din carantină și s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Sâmbătă,  28 martie a.c,  la ora 13:45, Comitetul Județean de Conducere și  Coordonare a Intervenției a fost sesizat despre faptul că un bărbat de 28 de ani a părăsit locația unde se afla în carantină. Acesta era carantinat ca urmare a nerespectării obligației de izolare la domiciliu.

Tânărul a fost depistat în scurt timp, fiind plasat din nou în carantină pentru o perioadă de 14 zile. 

De asemenea,  în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de Zădărnicire a combaterii bolilor.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 29 martie a.c., polițiștii au fost la datorie pentru menținerea ordinii publice, fluidizarea traficului rutier, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru escortarea autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând controale pentru combaterea criminalității economice. 

În misiunile lor au fost sprijiniți de polițiști locali, alaturandu-se, în activitățile în sistem integrat, și jandarmi și efective ale M.Ap.N.

În acest context, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 611 persoane față de care s- a dispus masura izolării la domiciliu sau carantina, fiind verificate 207 locații de carantină sau izolare.

De la debutul epidemiei, până în prezent, au fost întocmite cinci dosare penale, din care trei pentru Zădărnicirea combaterii bolilor și două pentru fals în declarații. 

De asemenea, în Contextul COVID 19, de la începutul epidemiei, au fost aplicate 822 de sancțiuni contravenționale, din care 171 au fost aplicate în ultimele 24 de ore. 

Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la suma de 1.630.850 lei.

Și jandarmii sălăjeni  au aplicat la sfârșitul săptămânii trecute (27-29 martie a.c.) 116 sancțiuni, în valoare de 126.700 lei.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea răspândirii noului virus, dar și pentru a preveni și combate inegalitățile de orice fel.
Conform art. 3 din Ordonanța Militara nr. 4/2020, atragem atenția persoanelor care nu respectă măsura izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, că vor fi sancționate contravențional și vor fi obligate să intre în carantină instituționalizată 14 zile, suportând toate cheltuielile efectuate pentru carantinare. 

Deasemenea, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate pentru carantinare.

Adauga comentariu