Spitalul Județean de Urgență Zalău, mulțumește tuturor pentru sprijinul acordat și pentru donațiile din această perioadă

Spitalul Județean de Urgență Zalău trece prin momente dificile în această perioadă de pandemie de coronavirus, însă cu ajutorul sălăjenilor, autorităților locale și județene, sponsorilor, voluntarilor, reușește să meargă mai departe în lupta cu acest virus nemilos. 
În acest context, Spitalul din Zalău mulțumește pentru sprijinul și ajutorul acordat pe toate căile posibile.

"Alături de celelate spitale din țară, Spitalul Județean de Urgență Zalău, trece în acestă perioadă printr-o experiență cu care nu s-a mai întâlnit până acum, și anume, gestionarea la nivel local a epidemiei COVID-19. În această perioadă critică, protecția personalului medical reprezintă o prioritate pentru spital si trebuie să avem grijă ca acesta să nu se îmbolnăvească, pentru a putea asigura tratarea pacienților noștri. De la începutul situației create de pandemia COVID-19, achizițiile pentru echipamente de protecție au reprezentat  o provocare pentru spital, deoarece totul a trebuit să fie făcut într-un mod foarte alert. Însă exact în momentele în care am avut cea mai mare nevoie de ajutor, comunitatea ne-a venit în sprijin prin donații finaciare și materiale. Dorim să vă transmitem mulțumirile noastre și vrem să vă asigurăm că efortul dumneavoastră are un ecou puternic în rândul personalului medical. Mulțumim tuturor celor care ne sprijină și ne încurajează în demersurile noastre: sponsori, donatori, voluntari, autorități locale și județene. Vom încerca în fiecare zi să vă menționăm pe fiecare dintre voi, în măsura în care ne veți permite. Încă odată, spitalul a simțit că îi sunteți alături, de data aceasta într-un moment extrem de important", a transmis Spitalul din Zalău. 

Adauga comentariu