Șoferi băuți pe drumurile din Sălaj. Top cinci cele mai mari alcolemii înregistrate în luna decembrie + accident produs de un șofer de 19 ani, băut la volan

Una dintre cele mai importante cauze care generează accidente de circulație este alcoolul la volan. Mulți șoferi se urcă băuți și produc accidente, unele chiar și mortale. Nici județul Sălaj nu este lipsit de asemenea șoferi. Cea mai mare alcolemie cu care a fost depistat un șofer pe drumurile din Sălaj, în luna decembrie a fost de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ultima zi a anului (31 decembrie 2019, ora 22.02), polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou au oprit în trafic, în localitatea Năpradea, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comună. Testarea cu alcooltestul a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

La data de 20 decembrie 2019, ora 22.22, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Şimleu Silvaniei au fost sesizati telefonic, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 36 de ani, despre faptul că pe strada Ialomiţei, din oraş, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un adolescent de 19 ani, din Şimleu Silvaniei, care avea permisul de conducere suspendat, în timp ce conducea autoturismul a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a acroşat 3 autoturisme staționate. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, respectiv  0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

La data de 7 decembrie 2019, ora 1.42, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe Drumul Naţional 1H, în localitatea Crişeni, un adolescent de 19 ani, din comuna Surduc, care avea o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.  

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au depistat la data de 3 decembrie 2019, ora 11.29, pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Zalău, un autoturism condus de un bărbat din Judeţul Cluj. La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În 4 decembrie 2019, la ora 21.25, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Hida au depistat pe Drumul Naţional 1G, în localitatea Baica, un autoturism condus de un tânăr din localitate. Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind cea mai mare alcolemie înregistrată în luna decembrie. 

Potrivit IPJ Sălaj, în toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu. 

Adauga comentariu