REPORTAJ. Cum se joacă un meci de fotbal din Liga a V-a Sălaj. La doi pași de cimitir, printre cai și printre gunoaie

Că fotbalul din Sălaj este la un nivel mic de mulți ani nu mai uimeste pe nimeni. Idiferent că este vorba despre Liga a IV-a sau a V-a, fotbalul sălăjean este foarte jos din toate punctele de vedere. Mai mult, nici viitorul nu sună foarte bine în ceea ce privește dezvoltarea fotbalului. Bazele sportive arată ca după război, iar suprafața de joc parcă este teren arabil. Sunt puține stadioane în județ pe care se poate juca cu adevărat fotbal. 

Aproape în toate comunele din Sălaj există o echipă de fotbal care evoluează în Liga a IV-a sau a V-a. Așa este și cazul echipei din Dragu, un sat unde majoritatea oamenilor sunt de etnie romă. Este îmbucurător faptul că acolo există o echipa de fotbal, însă cum se dispută un meci acolo este de tot râsul. 

Terenul din Dragu este la doi pași de cimitir

Suprafața de joc arată ca un câmp pe care nu cu mult timp în urmă s-au cultivat cartofi. Terenul nu este imprejmui, iar  pe suprafața lui poate intra cine dorește în orice clipă a meciului. Securitate este moartă acolo. De foarte multe ori, spectatorii ai intrat pe teren și au cerut explicații arbitrilor, lucru care este interzis. 

Doi cai care pasc liniștiți în timpul meciului

Ultimul meci care s-a disputat la Dragu a fost cel de duminică, dintre echipa locală și  Olimpia Rus, încheiat cu 9-0 pentru oaspeți. Sunt câteva lucruri care trebuiesc scoase la iveală. Partida s-a jucat printre doi cai care pășteau undeva la o poartă, lucru incredibil pe un teren de fotbal. Mai mult, meciul s-a desfășurat printre peturi de bere, semn că acolo berea este aur pentru comunitate. Chiar dacă echipa lor de suflet a pierdut la acest scor, spectatori au fost destul de mulți, chiar și antrenorii. Din toate părțile se auzeau încurajări ototoxe sau mai puțin ortodoxe. Unele chiar au fost hazlii. ”Arbitre, mânca-ț-ar cânii carnea de pe tine”, se auzea de la marginea terenului. 

Berea este aur pentru locuitorii din Dragu

Domnilor care conduceți fotbalul din România, de aici de jos ar trebuie să înceapă reconstrucția fotbalului românesc. Aici trebuie pus accentul...

Adauga comentariu