O poveste INCREDIBILĂ: unul dintre cele mai populare bloguri de turism din România s-a născut datorită unui loc de BASM din Sălaj

Călător în Bascheți este unul dintre cele mai populare bloguri de turism din România. Născut la inițiativa a doi jurnaliști din România - Sebastian Secan și Laura Vereha, blogul a ajuns la peste 2,7 milioane de vizitatori unici, 4,3 milioane de vizite și aproape 100.000 de urmăritori pe facebook. 

Proiectul, care are ca scop promovarea turismului din România, în special a locurilor mai puțin cunoscute s-a născut datorită unui loc de basm din  Sălaj, mai puțin promovat în județ - Cerdacul cu Lavandă al Simonei Maricean din Brebi. 

Cei doi jurnaliști au avut în minte acest proiect de foarte mult timp, însă totul a rămas la stadiul de proiect și discuții la o bere. Nu se așteptau ca pe cineva să intereseze destinațiile mai puțin cunoscute din România. Ideea le-a venit însă în momentul în care au trecut pragul Cerdacului cu Lavandă. Au călătorit de la București până la Brebi, comuna Creaca, iar pe drum se tot gândeau ce vor găsi aici. Iar în momentul în care au trecut pragul tărâmului de basm și-au propus ca ideea blogului să o pună în aplicare. Cei doi jurnaliști susțin că ceea ce au găsit la Cerdac pur și simplu i-a uimit. Parcă intri în altă lume, este opinia celor doi care aseamană Cerdacul cu Lavandă cu Provence din Franța. Atunci și-au dat seama că dacă pe ei, ca oameni simpli, îi interesează atât de mult astfel de locuri mai puțin știute, atunci cu siguranță și pe alții îi interesează. Și au gândit bine, dacă ne uităm la cifre!

Sebastian susține că Cerdacul cu Lavandă a însemnat acel imbold, acel ceva care te împinge de la spate și îți demonstrează că nimic nu este imposibil, deoarece povestea Simonei este pur și simplu impresionantă. Tânăra a lăsat viața boemă din Franța pentru a investi în Sălaj, într-o veche casă țărănească și într-un grajd pe care avea să le transforme în ceva de basm. Pentru cei de la Călător în Bascheți, Cerdacul cu Lavandă este un exemplu că și în România poți să faci turism exclusivist, cu servicii impecabile. 

La ora actuală, Călător în Bascheți înseamnă doi jurnaliști de televiziune - Sebastian Secan (din Carei) și Laura Vereha (din Vatra Dornei) - cu multă experiență în domeniu, care iubesc România la modul cel mai sincer și fără niciun exces de patriotism care și-au dorit să trezească și în alții bucuria de a descoper o Românie ce parcă a scăpat din priviri, o Românie uimitoare, cu peisaje și oameni care au sfințit locul unde s-au așezat. 

Cei doi își doresc să arate o altă față a României, astfel încât cititorul să rămână uimit și să exclame "wow, avem așa ceva în România?". Cei doi jurnaliști au fost premiați la Gala APTR pentru reportajele realizate. 

Cei doi se laudă acum cu articole de peste 120.000 de distribuiri pe Facebook, 2,7 milioane de viziatatori unici și 4,3 milioane de vizite. Asta doar într-un an, fiind lansați în acest proiect abia din 5 noiembrie 2018. 

Cei doi au mai realizat între timp și portalul vacantelaoferta.ro, o platformă prin care hotelierii și proprietarii de pensiuni pot adăuga gratuit ofertele de cazare, iar turiștii pot rezerva direct de pe platformă locuri de cazare. La o lună de la lansare site-ul a înregistrat 70.000 de vizitatori unici. 

Adauga comentariu