La Zalău se pun bazele unui parc industrial. Ce spune primarul Ionel Ciunt

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, președintele Consiliului Județean Sălaj, Tiberiu Marc, prefectul județului, Florin Florian și reprezentanți ai primăriilor care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Zalău s-au întâlnit astăzi pentru stabilirea priorităților în vederea realizării unor proiecte strategice comune pentru dezvoltarea zonei metropolitane.

Principala temă de discuție a vizat identificarea unei suprafețe de teren cuprinsă între 5 și 15 hectare pe domeniul Unităților Administrativ Teritoriale care fac parte din zona metropolitană pentru construirea unui parc științific și tehnologic. De asemenea, s-au propus proiecte pentru dezvoltarea transportului public în această zonă, inclusiv prin contribuția primăriilor la capitalul societății Transurbis SA, dar și pentru dezvoltarea unor legături rutiere între localitățile cuprinse în zona metropolitană și centura ocolitoare a municipiului Zalău

În exercițiul financiar 2021-2027 vor fi finanțate astfel de proiecte din fonduri europene nerambursabile și ar fi benefic pentru dezvoltarea zonei să avem parteneriate care să asigure dezvoltarea infrastructurii pentru un parc stiințific și tehnologic”, a declarat primarul Ionel Ciunt.

Înfiinţată în 2015, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Zalău” are ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din judeţul Sălaj, prin depunerea de proiecte pentru accesarea fondurilor europene. Din asociaţie fac parte 18 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, printre care şi municipiul Zalău, oraşele Cehu Silvaniei, Şimleu-Silvaniei, Jibou și comunele Vîrşolţ, Pericei, Mirşid, Hereclean, Crişeni, Sărmăşag, Creaca....comune de pe o rază de aproximativ 30 de kilometri din jurul reședinței de județ. Asociația are un Consiliu director ales pe perioadă de un an, iar membri sunt primarii din Șimleu,, Jibou, Crasna, Sărmășag. Sediul asociației se află în Clădirea Transilvania, iar taxa de înscriere este 100 de lei pentru fiecare primărie și cotizația anuală de 50 de bani pe locuitor suportată de fiecare primărie, bani ce vor fi utilizați pentru proiectele ce vor fi depune prin intermediul asociației.

Asociația vizează dezvoltarea unei strategii de dezvoltare durabilă în concordanță cu strategia de dezvoltare a județului prin atragerea unor proiecte cu finanțare europeană de care să beneficieze toți membri asociației, fie ca este vorba de realizarea unor rețele de transport metropolitan, dezvoltarea sistemului de învățământ dar în special crearea unor oportunități pentru . Zona metropolitană nu a fost dezvoltată pentru ca Zalăul să aibă acces mai ușor la fonduri europene, ci pentru dezvoltarea întregului județ ci pentru a veni în spijinul investitorilor prin crearea oportunități pentru toată zona”

foto: bihon.ro

Adauga comentariu