FOTOREPORTAJ INEDIT: cum a arătat ultima zi în funcție a prefectului PSD din Sălaj

Ultima zi petrecută de Florin Florian, prefectul PSD din Sălaj, în instituție a fost exact ca întreg mandatul de 2 ani și 9 luni. Prefectul a arătat încă odată că a fost cel mai deschis reprezentant al Guvernului din ultimii 30 de ani în județ, iar presa a remarcat că a fost singurul prefect care a ținut la final de mandat o conferință de presă în care și-a arătat și plusurile din mandat, și minusurile.

Predecesorii săi, Marin Nițu și Ionel Ciunt nu au avut o astfel de deschidere la final de mandat. La Ciunt se înțelege pentru că a demisionat iar apoi a fost în campanie electorală, iar Nițu a dispărut la Cluj. 

Prefectul și-a începtu ziua cu un Coelgiu Prefectural, apoi a participat la un eveniment militar în Șimleu Silvaniei. De la ora 14.00 a invitat jurnaliștii acreditați să participe la predarea mandatului. Florin Florian a arătat că este o persoană deschisă, cu bun-simț și care apreciază dialogul. A recunoscut însă că a mai avut minusuri, dar a fost taxat tot timpul de presă sau de către apropiați. 

Prefectul chiar a fost dispus să facă schimb de locuri cu jurnaliștii pentru a fi preț de câteva momente în pielea acestora, iar jurnaliștii în pielea sa. 

Prefectul a reușit să vorbească o oră fără oprire despre tot mandatul său. Față de jurnaliștii de la Ziarul de Sălaj a recunoscut că nu a făcut cea mai potrivită alegere când l-a numit pe Sebastian Olaru purtătorul său de cuvânt, dar își asumă și acest minus. 

Florin Florian a reușit să aibă unul dintre cele mai lungi mandate de prefect, reușind să rămână în funcție și în timpul guvernării lui Grindeanu, și a lui Tudose, dar și a lui Dăncilă. 

Prefectul a susținut că mâine va părăsi instituția alături de cei pe care i-a avut alături - șeful de cancelarie Dan Chiș și purtătorul de cuvânt Sebastian Olaru. 

Prefectul a ținut să precizeze că a încercat să atragă de partea sa cât mai multe instituții care până atunci nu au făcut parte din Colegiul Prefectural și să reușească un dialog cât mai bun cu toate păturile sociale, de la pensionari la tineret. 

La final prefectul le-a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat și a precizat că se va întoarce la Inspectoratul de Stat în Construcții. 

Iar ca o ultimă completare, venită din partea redacției: de acest personaj vom mai auzi multe, pentru că de mâine Florin Florian va ajunge un lider al PSD Sălaj, poate chiar un înlocuitor al lui Iuliu Nosa. 

 

Adauga comentariu