FOTO EMOȚIONANT! Jurnalistul Arni s-a întors ACASĂ, la Zalău, după ce a câștigat lupta cu o boală cumplită

În urmă cu două săptămâni, Aiden, fiul de 2 ani și 8 luni a jurnalistului Arni de la ZTV, spunea că "toate avioanele merg la tata în America și toate vin de acolo cu tata acasă". Iar visul său s-a îndeplpinit astăzi, când pe aeoport, în România, a aterizat cursa din America care l-a adus acasă pe Arni, colegul nostru jurnalist care a ieșit învingător dintr-o luptă cu o boală cumplită. 

Viața lui Arni a atârnat de un fir de ață atât de subțire încât în orice moment se putea rupe. Salvatorii au fost însă oamenii cu suflet mare care au donat aproximativ 70.000 de euro pentru ca Arni să se poată trata la o clinică din Statele Unite ale Americi. Cei cu suflet mare au pus mână de la mână și au reușit să strângă suma necesară pentru ca Arni să fie operat și să iasă învingător din această luptă contra bolii. 

Reamintim că la începutul acestui an, Arnold Schlachter, cunoscutul jurnalist de la ZTV, a fost diagnosticat cu tumoare cancerigenă agresivă invazivă (organe afectate: corzi vocale, laringe, faringe, trahee și esofag; necesită reconstrucție de esofag).

Boala a fost depistată în fază avansată, fiind operat în luna februarie. Acesta a fost primul pas către salvarea vieții lui Arnie. 

Cu sprijinul a numeroși sălăjeni care au donat, Arnie a reușit să se lupte cu boala la o clinică medicală din Statele Unite ale Americii, iar astăzi s-a reîntâlnit cu Anca, soția sa. 

Adauga comentariu