Cu ce viteză a circulat un sălăjean printr-o localitate din Sălăj + top cinci șoferi vitezomani în luna noiembrie

Principala cauză care generează accidente rutiere este viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, spune IPJ Sălaj. Pe șoselele din Sălaj se circulă fără a se respecta o regulă foarte importantă în trafic, aceea de a circula în limitele legale de viteză. Cea mai mare vieză înregistrată în Sălaj, luna trecută a fost de 121 km/h și asta în localitate. 

Un bărbat de 66 de ani, din judeţul Sălaj, a fost depistat de poliţiştii rutieri, la data de 2 noiembrie 2019, pe Drumul Naţional 1F, prin localitatea Badon, în timp ce circula cu viteza de 111 KM/h.

Tot cu viteza de 111 Km/h a fost depistat şi un clujean, în vârstă de 57 de ani, la data de 8 noiembrie, în timp ce circula cu autoturismul pe Drumul Naţional 1C, prin localitatea Gâlgău.

Trei zile mai târziu (11 noiembrie.) un sălăjean de 35 de ani a fost depistat de polițiști încălcând aceeași regulă de circulație. Acesta circula prin localitatea Sînmihaiu Almaşului cu viteza de 114 KM/h.

La data de 16 noiembrie, pe Drumul Judeţean 108A, prin localitatea Jac, un sălăjean de 55 de ani a fost identificat circulând cu viteza de 115 Km/h.

Cea mai mare viteză cu care s-a circulat luna trecută pe drumurile din Sălaj a fost de 121 km/h. Un tânără de 32 de ani, din judeţul Sălaj, a fost depistată de oamenii legii,  în 16 noiembrie, în timp ce circula cu autoturismul pe Drumul Naţional 1H, prin localitatea Vîrșolț cu viteza de 121 de Km/h.  

Potrivit IPJ Sălaj, în toate cazurile, faţă de conducătorii auto, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă, în valoare de 1305 lei pentru fiecare. Ca măsură complementară, permisul de conducere le-a fost suspendat, pentru 90 de zile.

Adauga comentariu