Călin Forț a reușit să convingă Guvernul să asfalteze pentru prima dată în istorie un drum național din Sălaj

Drumul Național 1T care leagă Mirșidul de Moigrad a rămas în mocirlă timp de 30 de ani de la revoluție și până în prezent.

Deși drumul facilitează accesul celor din Moigrad în centrul comunal, Mirșid, drumul nu a fost niciodată asfaltat.

Drumul se află în subordinea CNAIR și a Ministerului Transporturilor, iar asfaltarea se face datorită intervențiilor lui Călin Forț care a fost secretar de stat din partea PSD în Guvernul Dăncilă.

Acesta a avut mai multe discuții cu ministrul de atunci, Răzvan Cuc, și a reușit să-l convingă să investească în modernizarea acestui drum național. 

Mai bine mai târziu decât niciodată! 

"Drumul Național 1T. Primul covor asfaltic pe tronsonul de drum național între Mirsid și Moigrad, un drum important pentru dezvoltarea turistică a județului. O investiție demarată în toamna anului trecut care, în curând, va fi finalizată", scrie Forț pe pagina sa personală de Facebook.

Adauga comentariu