BOMBA: Fostul vicepresedinte al Tribunalului Salaj a cerut in instanta desecretizarea protocoalelor secrete dintre SRI Salaj, procurori, ANAF si alte institutii. Judecatorul a acceptat partial cererea

Patritiu Daraban este al doilea magistrat salajean care are curajul sa vorbeasca despre existenta unui protocol secret in justitia din Salaj. Primul caz in care un judecator din Salaj a fost implicat intr-o incercare de demascare a protocoalelor a fost celebrul caz Stef. La emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 s-a prezentat o scrisoare realizata de judecatoarea Cristina Stef in care demasca posibilele protocoale din judet. A doua zi dupa publicarea scrisorii semnate de judecatoare, aceasta a iesit public si a sustinut ca acel document a fost falsificat. 

Documentul prezentat de Antena 3

 

Patritiu Daraban a fost vicepresedintele Tribunalului Salaj. Avand a doua functie in instanta de judecata din judet, Daraban a fost invinuit de procurorii DIICOT si inculpat intr-un dosar de coruptie alaturi de Ioan Galis, Ioan Huluban, Ioan Abrudan si alte nume din politie. Dosarul in care este acuzat si Patritiu Daraban se afla pe masa judecatorilor de la Curtea de Apel Cluj, inregistrat cu numarul 1069/33/2017. 

In luna mai, fostul vicepresedinte al Tribunalului Salaj, a solicitat in sedinta de judecata sa se desecretizeze si sa se demonstreze daca exista sau nu protocoale secrete intre Serviciul Roman de Informatii din Salaj, ANAF, Tribunalul Salaj, Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj. Patritiu Daraban a sustinut in instanta ca aceasta colaborare este organizata sub forma unui "comitet mixt in judetul Salaj"

Ce este si mai interesant, fostul judecator Patritiu Daraban a subliniat faptul ca ar trebui sa se verifice daca au fost implicate si alte institutii judetene! 

Magistratul de la Curtea de Apel Cluj a respins aceasta cerere a domnului Daraban, insa a admis sa se dispuna probe si sa se demonstreze daca in dosarul unde este invinuit Daraban, protocoalele de la nivel national dintre SRI si Parchete au avut un rol decisiv in urmarirea penala. 

"Eu am solicitat acest lucru. Domnul judecator a admis partial proba", a fost reactia fostului judecator cand l-am intrebat despre solicitarea pe care a facut-o in fata magistratilor clujeni. 

 

Patritiu Daraban, fost vicepresedinte al Tribunalului Salaj

Protocolul ciorbelor, dovada Comitetului Mixt din Salaj

Pe data de 1 mai, Ziarul de Salaj titra in exclusivitate un material despre protocoalele secrete din judetul Salaj. "Ciorba cea de taina. Stabii Salajului, adica procurorul Bologa, seful SRI, Noje si seful de la Finantele Publice, Butiri crosetau sforile judetului ca niste Dumnezei locali. Exista vreun procuror in Zalau care sa cerceteze incalcarile legii?", era titlul materialului publicat de Ziarul de Salaj. 

Aratam in acel material cum in vara anului 2016, pe terasa restaurantului Hanul Drumetilor din Zalau, au fost vazuti impreuna stabii judetului.

La o masa, stateau la o discutie, dupa o ciorba, seful SRI Salaj, Marius Noje, seful Finantelor Publice, Laurentiu Butiri, seful Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj, Crin Bologa dar si alte personaje interesante...un politist si domnul Silviu Chis, un personaj din structurile "ochilor din umbra". 

Am aflat dupa publicarea acelui material ca astfel de intalniri au loc des intre sefii institutiilor de forta din Salaj. 

Crin Bologa, Laurentiu Butiri si cele doua piese "fantomatice" - SRI si IPJ
 

Patritiu Daraban, "piesa cheie" in dosarul de coruptie a afaceristilor Galis si Huluban?!

Judecatorul Patritiu Daraban s-a pensionat pe 25 aprilie anul acesta. Decretul de eliberare din functie a fost semnat de presedintele Romaniei, Klaus Iohannis.
 
Judecatorul ar fi trebuit sa se pensioneze in luna martie 2016, insa cu doua zile inainte de a iesi la pensie, casa lui a fost luata cu asalt de procurorii DIICOT.
 
Judecatorul Patritiu Daraban, fost vicepresedinte al Tribunalului Salaj, a ajuns apoi sa fie una dintre "piesele cheie" al unui dosar de coruptie in care mai sunt implicati afaceristii Ioan Galis, Ioan Huluban; fostul sef al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Abrudan; si doi politisti.
 
Imediat dupa descinderile procurorilor DIICOT, Patritiu Daraban a fost suspendat din functie de catre Consiliul Superior al Magistraturii.
 
Daraban este trimis in judecata, alaturi de ceilalti inculpati enumerati mai sus, pentru constituirea unui grup infractional organizat, luare de mita in forma continuata si abuz in serviciu.

Adauga comentariu