Asociaţia "victimelor" lui Liviu Alexa, de la "Cooperativa de Presă", la Asociaţia "profesioniştilor" "dă presă" din judeţul Cluj

Mă amuză cum cei din Asociaţia „victimelor” lui Liviu Alexa se agită să îl pârască cum îi trage de codiţe şi le pune dulceaţă în şoşoni prin comunicate către „tovarăşa” Active Watch şi „consiliul profesoral” al CEx al PSD... Nu este prima dată când în loc să-şi facă ordine în propria ogradă se ocupă cu agitatul nimicului, inventând poveşti cu peşti.

CITEŞTE: Ne-am fi așteptat ca profesionismul să înfrângă plecăciunea la portofele. Papagalii presei clujene încearcă să-i creeze lui Liviu Alexa o aură de incorect politic, de hărțuitor în scris al muierilor cu condei (indiferent de sex)

Să o spunem pe şleau de la început: „reputatul reporter” Vasile Măgrădean („de la Mediafax”) este un hoţ de subiecte şi atât. Nu e „reporter” habar nu are cu ce se mai haleşte un reportaj, în schimb are „reputaţii”: de hoţ de subiecte, de „părintele” „Cooperativei de Presă”, spălător de „reputaţii” (de altfel „Mediafax” este o „reputată” agenţie de spălat reputaţii – vezi, de exemplu, cazul lui Lucan) şi, mai nou, de colportor de fake-news-uri pe pagina sa de Facebook.

CITEŞTE: Un boschetar politic şi nişte boschetari de presă au gemut şi s-au scremut preţ de un FAKE NEWS

Doar două exemple scandaloase, care dau măsura nu atât a hoţiei lui Măgrădean, cât a nimicniciei celor care se declară „profesioniştii presei clujene” şi care au preluat cu intenţie hoţiile citând Mediafax, deşi ştiau că sunt hoţii. Că apăruseră ca exclusivitate în Ziar de Cluj cu mult înainte ca „reputatul reporter” să le furgăsească. Este vorba despre descinderea agenţilor FBI în Cluj-Napoca în cazul Vlad Nistor, CEO al COINFLUX, şi despre venirea copilului lui Bashar al-Assad la Olimpiada Internațională de Matematică de la Cluj-Napoca. Ar mai fi, dar acestea sunt cele mai proaspete.

CITEŞTE ŞI: Jurnalistul Vasile Magradean este un hot imputit. Agentia de presa MEDIAFAX este o institutie jegoasa care fura

În afară de faptul că cam fură, ce altceva face Vasile Măgrădean în calitatea sa de „reputat reporter Mediafax”? Nu mai ştiu de când este Măgrădean „reporter” la Mediafax, dar ştiu de când are el „mediafaxul” său personal – cam de mai bine de 20 de ani. Se numea (neoficial, aşa o botezasem noi, cei care făceam jurnalism): „Cooperativa de Presă” – azi cred că-i zice Asociaţia „Profesioniştilor de Presă” din judeţul Cluj.

Puţină istorie recentă nu vă strică. Acum mai bine de 20 de ani presa „centrală” s-a decis să-şi extindă reţeaua de corespondenţi locali. În general au avut mână bună la început. Dar, când au început să dea salarii de mizerie, jurnaliştii adevăraţi le-au dat cu flit. Aşa că au rămas angajaţii cu salarii de mizerie din „presa locală” să se joace şi de-a „corespondenţii” presei centrale. Cei care faceţi presă azi, nu vă puteţi închipui ce însemna să primeşti în sfârşitul anilor 90, începutul anilor 2000, 500.000 – 1.000.000 de lei vechi în plus în fiecare lună pentru o muncă de nimic – că într-o muncă de nimic s-a transformat cea de „corespondent” al presei centrale din acea perioadă. „Corespondenţii” zăceau în crâşme şi se delegau pe rând la câte „un subiect” pe care apoi îl dădeau aproape copy-paste în „presa” centrală. Ce „subiecte” dădeau, o să vă arăt de îndată.

Ei bine, cel mai harnic „delegat” al „Cooperativei de Presă” era Vasile Măgrădean. Nu bea, nu pierdea vremea prin crâşme, a priceput primul ce fain este să te duci la toate conferinţele de presă şi ce potenţial de „putere” este să pişcotăreşti, hlizeşti şi să împarţi un covrigel sărat la un suc cu potentaţii politici locali şi să-i poţi zice lui Ghiţă Funar, lui „Ucu Rus”, mai târziu lui Lăpuşan, Boc şamd: „da, boss, apare CA ATARE în TOATĂ presa centrală”. „OK, ia şi tu un pişcot, un covrigel, să duci acasă, la redacţie”...

„Manifestări cu presa” le ziceam noi, cei care nu participam la aceste mascarade – eu cel puţin pentru că ştiam care este potenţialul de manipulare al acestor „manifestări”, plus că am scris suficiente comunicate de presă care au apărut ca atare „ştiri” şi „exclusivităţi” pe vremea când făceam şi consiliere politică. Am făcut-o pro-bono, să-mi verific teoriile şi monitorizările, aşa că nu vă grăbiţi cu alegaţii despre „vânzare”. Singurii care şi-au vândut breasla au fost aceşti „funcţionari de presă”, indivizi care rupeau uşa redacţiilor la oră fixă şi putea să moară Super Man lângă ei că nu ar fi văzut subiectul. Că „subiectele” li se serveau. De banii puţini pe care-i primeau, „prestau” puţin şi ticălos.

Fac monitorizare de presă de la începutul anilor 90 – mi se părea stupid să văd câtă informaţie se aruncă în foamea de presă scrisă din epocă şi nimeni să nu o sistematizeze, să nu încerce să vadă ce se întâmplă dincolo de ce se afirmă, cum se naşte un subiect, cum trăieşte o informaţie şi cum moare – dar ce se naşte din aceasta până moare. Şi mi se pare fascinant de-a dreptul cum uită lumea ce s-a spus, ce s-a promis, ce s-a făcut şi ce nu s-a realizat. Aşa că fenomenul „Cooperativa de Presă” îl am documentat de mai bine de 20 de ani – de la „naştere” cum s-ar zice.

Să vă arăt cum arăta „Cooperativa” într-o monitorizare din noiembrie 2010 (la mai bine de 10 ani de la prima monitorizare):

Surse de informare a presei scrise clujene (18 – 25 octombrie)

Au fost monitorizate 683 de materiale din 5 publicaţii cu sediul în Cluj-Napoca. S-au identificat ca surse de informaţie (informare):

– Conferinţe/comunicate de presă:      352 materiale              51,38%

– Evenimente cu presa:                         97 materiale                14,20%

– Preluate de pe Net/Agenții:                116 materiale              16,98%

– Din surse proprii (originale):               118 materiale              17,44%

Capacitatea de manipulare a presei locale (şi, prin corespondenţi, a presei centrale)

– Materiale impuse

(conferinţe de presă, evenimente cu presa, preluate):                565            82,72%

– Materiale proprii:                                                                       118            17,28%

Şi concluziile trase atunci: "Beneficiarul presei scrise, adică CITITORUL, având la dispoziție un dispozitiv conectat la Internet poate să obțină, fără bani, toată informația de care are nevoie și, mai ales, să se debaraseze de cea de care nu are nevoie (știind, prin accesare, dacă are parte de un comunicat de presă, mic dejun cu presa, non-știri șamd). Și-atunci, de ce să mai dea bani pe ziar? De ce să nu lase ziarele să moară?"

Deci? Credeţi că m-am trezit eu într-o bună dimineaţă şi mi-am zis: a, ia uite avem o Asociaţie a Profesioniştilor de Presă din judeţul Cluj... Dar cine mai sunt şi papagalii aceştia? Păi, ştiam exact cine sunt în marea lor majoritate. Nu întâmplător le spun cum le spun şi nu dau doi bani pe toată agitaţia lor „deontologică”.

Cine se ofuschează în numele „deontologiei”: Remus Florescu, Cosmin Puriș, Tiberiu Fărcaș, Horea Șoica? Ha-ha, unul dintre ei a furat banii APPC, altul este un facturierist notoriu, căzut inclusiv pe interceptări într-un dosar de corupţie cum încasa bănuţi de la corupt... Decât să se ofuscheze, mai bine s-ar uita pe datele de mai sus şi mi le-ar cere pe cele din ultimii ani. Şi s-ar întreba cum de mass media a intrat în topul instituțiilor corupte, pe un bine meritat loc patru – în fond, ne-am auto-flatat mereu ca fiind “a patra putere în stat”.

Ia să ne uităm noi la ce grad de manipulare aveau pe când erau simpli „corespondenţi” şi să ne întrebăm cam cu ce năravuri s-au dus mai departe majoritatea dintre ei pentru a deveni „profesionişti”.

Deșănțarea mediatică din ultimii ani, complicitatea jurnaliștilor cu politicienii și oamenii de afaceri veroși, au pus pe butuci credibilitatea mass media. Și nu se poate face o despărţire a problemelor pe care le întâmpină mass media, cum că ar fi diferite pentru redacţie sau pentru patronat – ele merg mână în mână. Mass media trebuie să fie privată, asta pentru a nu fi aservită intereselor celor care împart banul public. Iar instituţiile statului, tocmai pentru a avea credibilitate, nu pot fi particulare. Așa este și cu pretenția jurnaliştilor care se simt „formatori de opinie”. Când ai ajuns aici, ești propagandist.

Asta am atras atenţia, încă din anul 2000, într-un studiu prezentat la o conferință a Fundaţiei „Konrad Adenauer”, despre conținutul mass media, că informația (conform unor date care nu erau atât de dezastruoase ca cele pe care vi le-am arătat mai sus) va ajunge să conteze numai ca reacție la declaraţiile, conferinţele şi comunicatele de presă. Că adevărul/realitatea nu va mai conta – cine va controla comunicarea, va controla informația. Și modul cel mai simplu de a o face va fi cooptarea jurnaliștilor în echipele de comunicare ale instituțiilor și ale politicienilor. Sau chiar în politică. Ceea ce s-a și făcut.

De aceea nici nu prea mai există ştire să nu înceapă cu „politicianul X a declarat”, „se afirmă într-un comunicat” (bla-bla-bla) cu privire „la” şi „despre”, creând o avalanşă de ştiri şi implicând mass media și consumatorii acesteia într-un război, dinainte pierdut, al vorbelor „volant”. Deşi ştirea este doar un efect, partea care se vede dintr-un eveniment, nimeni nu mai merge pe firul cauzei care generează efectul. „X s-a căţărat pe un stâlp de înaltă tensiune” şi toată media aleargă acolo să fie „primul care dă ştirea”. Nimeni nu mai stă să judece sau să caute motivele care l-au dus pe „X” în situaţia respectivă. Nimeni nu mai umblă pe „firul poveştii” să pună în vânzare și altceva decât ştiri. Întreaga tagmă a ziariştilor s-a transformat în „ştirişti”. (Este ciudat să vezi cuvântul “scris” având soarta cuvântului „vorbit” – adică zbor în vânt)

De aici rezultă presa care răspunde prompt şi eficace la fiecare chemare de conferinţă de presă. Orice politician, firmă, poliţist, procuror șamd, capabil(ă) de o strategie a comunicatelor şi declaraţiilor de presă, a ajuns să manipuleze, grosolan, mass media şi pe consumatorii acesteia.

Cu complicitatea „profesioniştilor” „de presă” din diverse judeţe.

Şi, gata!

Adauga comentariu